Fotbalist, „un adevărat jongler cu mingea”, cel mai mare fotbalist din România al tuturor timpurilor.
Conform „tipologiei fotbalistice”, face parte din aceeaşi categorie ca Alfredo Di Stefano; la fel ca starul argentinian şi-a precedat epoca: este eficient şi în faţă şi în spate, „face totul”, driblează, organizează, coordonează şi dacă trebuie, înscrie. A jucat chiar şi ca portar.
Deşi îşi atinge apogeul carierei sportive la Arad, cunoscătorii îl consideră pe Pecsovszky (Perényi) József un timişorean care şi-a însuşit abecedarul fotbalistic în oraşul de pe Bega, devenind cel mai talentat şi cel mai tehnic fotbalist. Este unul din acei fotbalişti ardeleni care a jucat atât în echipa naţională a României cât şi în cea a Ungariei, câştigând campionate în ambele ţări.
Dintre cei zece copii, József este cel de-al patrulea copil ai familiei Pecsovszky. Într-un interviu spune despre tatăl lui, un fierar venit în Banat din Göllnitz (localitate din Slovacia de azi) că deşi era „de origine slovacă, se simte şi se consideră mai mult german”, pe când mama lui, Hack Rozália, provenită din Denta, (localitate nu departe de Timişoara), deşi era de origine clar şvăbească, s-a simţit şi s-a considerat mai mult maghiară. Pecsovszky József, poreclit Csala, spunea despre sine: „Nu m-am considerat german nici în 1943, deşi pe-atunci, unii au considerat că ar fi fost un »lucru deştept« …”
Pecsovszky începe să joace fotbal în 1934 la echipa de tineret Kinizsi (Chinezul). Din 1937 trece la echipa mare Kinizsi, echipă care juca în liga a II-a. În primăvara anului 1940 trece la Clubul Atletic al Muncitorilor Timişoreni, din prima ligă. Începutul a fost unul de succes, în primul meci jucat de el au învins Rapidul bucureştean cu scorul de 4-1. În echipa muncitorilor joacă doar două meciuri, fiind readus la Kinizsi (Chinezul), unde joacă în sezonul 1940-1941.
În 1941 se mută la Oradea, unde devine punctul forte al CAO. Aici i se schimbă numele în Perényi József, nume sub care intră în istoria fotbalului ungar, câştigând cu NAC (CAO), în 1943, campionatul ungar. În 1942 şi 1943 este selecţionat de trei ori în echipa naţională a Ungariei. Ca şi jucător al echipei NAC, are 77 de meciuri în prima ligă a Ungariei.
În vara anului 1944 se află în Timişoara, primind oferte de la mai multe cluburi, dar în locul oraşului de pe Bega, aflat în ruine, alege Clujul, unde devine cel mai bun jucător al echipei Ferar, în sezonul 1944-1945. Îşi reia numele de Pecsovszky şi joacă în poziţia de apărător central la UTA Arad (1946-1951), la CCA/Steaua Bucureşti (1952-1954) iar apoi din nou la UTA (1955-1961). În total a jucat în 273 de meciuri în liga întâi, marcând 86 de goluri. Cu echipele UTA şi CCA câştigă de 5 ori campionatul şi de 2 ori Cupa României. În perioada 1945-1958 joacă de 32 ori în selecţionata României înscriind 11 goluri. La Jocurile Olimpice din 1952 joacă în echipa română, împotriva Ungariei (meci terminat în Ungariei cu 2-1, echipă care a câştigat în final titlul olimpic).
Îşi încheie cariera sportivă în 1961, la 40 ani. Un an este antrenorul echipei de seniori al clubului UTA, apoi se ocupă de echipa de tineret. Spre sfârşitul vieţii este grav bolnav. Moare la Arad la 6 octombrie 1968.
Pecsovszky József este cel mai bun fotbalist al României, o adevărată legendă vie. Ca semn de recunoaştere pentru cariera de fotbalist performant i s-a decernat Ordinul Muncii clasa a II-a şi este primul fotbalist care primeşte titlul de Maestru Emerit al sportului. Premiul pentru fair play Pecsovszky, acordat de către Federaţia Română de Fotbal echipelor din liga întâi, arată că numele lui Pecsovszky nu este uitat.
