Cartierul întâi al Timişoarei (Belváros, Innenstadt) cuprinde azi aria fostei fortăreţe austriece precum şi zona de împrejur supusă interdicţiei de construire, Esplanada.

Foto 1. Statuia din piaţa Libertăţii dedicată epidemiei de pestă

a) Alegem ca prim punct de plecare piaţa Libertăţii. Laturile sale nu sunt perfect paralele, aria sa este de aproximativ 103 x 99 metri. Aici se găseşte grupul statuar dedicat rememorării Epidemiei de Pestă, ridicat în 1756 de către Asociaţia Sfântului Ioan de Nepomuk (în ordine cronologică, a treia statuie din Timişoara), ce înlocuieşte statuia Sf.Ioan de dinaintea sa, mutată de aici. Grup statuar realizat în stil baroc, din gresie, având-o în partea superioară pe Fecioara Maria ţinând un crin, la picioarele sale îngenunchează Sf. Ioan de Nepomuk (Foto 1). Pe cele trei laturi ale soclului se află basoreliefuri, cu reprezentările scenelor care prezintă momentele martirajului sfântului. Povestea, petrecută în jurul anului 1390, începe cu confesiunea reginei cehe, apoi soţul, regele Vaczlav al IV-lea, îl interoghează pe părinte, iar acesta, refuzând să trădeze taina confesiunii, va fi aruncat de pe podul din Praga, în Vltava. În jur se află alţi trei sfinţi: Carol de Borromeo, Sfântul Sebastian şi Sfântul Rochus. Creaţia sculptorilor vienezi E. Wasserburger şi F. Blim, a fost mutată după 1852 din piaţa Libertăţii în piaţa Mareşal Foch, în faţa Cazărmii Transilvaniei, cedând astfel locul său monumentului ridicat în cinstea soldaţilor austrieci căzuţi în timpul apărării cetăţii din 1849. A putut reveni cu ocazia construirii Hotelului Continental în 1974 (celălalt monument fiind mutat, în 1936, în cimitirul din Calea Lipovei).

Foto 2. Primăria veche

Pe latura nordică a pieţei se află clădirea vopsită în roşu a Vechii Primării (Foto 2). Iniţial, a fost construită pentru consiliul orăşenesc german (Deutsches Rathaus), piatra de temelie fiind pusă în sâmbăta Crăciunului din 1731 de către primarul Peter Solderer. Este finalizată probabil în 1734, iar Solderer este reales în data de 15 februarie 1735 în această clădire. Din 1780 până în 1949 este sediul consiliului orăşenesc unificat. A fost construită în stil baroc, dar la restaurarea condusă de Joseph Aigner din 1782 a fost convertită într-un stil renascentist. Asediul din 1849 a deteriorat clădirea.Va fi reparată şi modificată de mai multe ori; imaginea sa actuală o primeşte în 1935. În stâlpul de la poartă se află o placă de marmură cu un text în limba persană („Această baie a fost ridicată în vremurile de suferinţă sub Ibrahim Ehan. Hegira 1053”), care ar fi un indiciu că aici a funcţionat o baie publică (unii contestă acest lucru). Pe basorelieful de pe frontispiciul său este reprezentat sigiliul Consiliului orăşenesc german: zidul cetăţii din palisadă, întrerupt între două turnuri de o poartă ce duce spre un şanţ (amintirea cetăţii cucerite de turci). În interior, la etaj, se află o sală frumoasă de consiliu. În prezent, aici îşi desfăşoară activitatea Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest.

Foto 3. Fostul Comisariat Militar, hanul “La două chei de aur”

Foto 4. Casa Timişană de Economii Agrare

Clădirea vecină care a găzduit hanul „La două chei de aur”, dar şi sediul Comisariatului Militar (Foto 3), a fost iniţial de sine stătătoare, mai apoi, în urma reparaţiilor ulterioare, este legată de clădirea primăriei printr-o faţadă comună.

La est se află clădirea, proiectată de Karl May, a Casei Timişene de Economii Agrare, construită în stil renascentist-eclectic (Foto 4). Mai târziu, aici vor funcţiona librăria Corvina, banca italiană, consulatul, şi CEC-ul (Casa de Economii şi Consemnaţiuni).

Foto 5. Comandamentul Garnizoanei

Foto 6. Casa Makry

Clădirea din sud, Comandamentul Garnizoanei, şi-a păstrat caracterul militar de la începuturi până în prezent (a fost construită în 1730). Azi funcţionează în ea Cercul militar, Sala de Tradiţii Militare (Foto 5). Aici s-au plantat în 1923 doi stejari în amintirea încoronării lui Ferdinand şi a Mariei. În perioada ocupaţiei otomane, pe locul acestei clădiri se afla, cu o curte interioară, palatul beilerbeiului. Pe partea sudică, la colţul străzilor Alba Iulia – Delamarina se află casa Makry – terminată înaintea anului 1812 (Foto 6). Sub poartă se găseşte o placă de marmură datată din 1886, cu inscripţie în limba sîrbă, în cinstea Persidei Stoiković, născută Makry (1791-1849). Începând cu 1912, Casa Orăşenească de Economii SA din Timişoara închiria birouri aici.

Foto 7. Cazinoul Militar

De asemenea, o clădire utilizată de armată chiar şi în prezent este Cazinoul Militar, finalizat în 1775, care închide, dinspre vest, piaţa (Foto 7).  Ulterior, această clădire este înălţată, modificată de mai multe ori. În 1886, Ignác Leyritz a folosit pentru prima dată la Timişoara amplificatoare,  pentru a mări volumul muzicii cântate de fanfara militară pe balconul clădirii. În holul cazinoului a fost dezvelită, la 10 iunie 2009, placa comemorativă: JEANETTE / d’HONRATH / PRIMA IUBIRE A LUI / LUDWIG / van BEETHOvEN / A LOCUIT AICI / CA SOŢIE A / cdt. CETĂŢII / gen. KARL / von GRETH / 01-11-1823. Conform cercetărilor Lucianei Ianculescu, compozitorul s-a întâlnit cu Jeanette d’Honrath la familia Breuning din Bonn, în 1787. Dar aceasta s-a căsătorit la Colonia cu căpitanul austriac Karl von Greth, familia ajungând la Timişoara în 1823. El fiind comandantul garnizoanei de aici, au locuit în clădirea cazinoului, dar ea, deja bolnavă la sosire, a şi murit în scurt timp.

Foto 8. Banca Ungară Generală de Credit

La nord-vest, la colţul străzilor Ungureanu – Brediceanu, se afla biserica franciscanilor bosniaci, ea a fost transformată în moschee, după încetarea ocupaţiei otomane a fost reconstruită, timp de zece ani, în stil baroc (sfinţită în 1736). Mai târziu (1789) a ajuns biserica misericordienilor (piarişti), mai apoi (în 1891) biserica garnizoanei, dar s-a deteriorat şi în 1904 a fost necesară demolarea sa. Clădirea cu turla aflată în prezent pe locul ei (Foto 8), un proiect al lui László Székely, a găzduit iniţial sediul Băncii Ungare Generale de Credit. În primă vara anului 2008 s-a expus în faţă, pe o linie de tramvai scoasă din uz, un vagon al primului tramvai tras de cai din Timişoara, frumos restaurat.

Foto 9. Mănăstirea franciscană

Alături, pe strada Ungureanu, se găseşte mănăstirea franciscană construită în 1716, în care şi-a desfăşurat activitatea până în 1910 liceul piariştilor (Foto 9), până când s-a finalizat clădirea nouă a liceului, proiectată şi ea de László Székely, în vecinătatea orfelinatului. Apoi a trecut în proprietatea oraşului, devenind locul unde se desfăşoară activităţi de educare artistică şi muzicală. La intrarea ei s-a montat o placă comemorativă în amintirea lui László Csizmarik, profesor dirijor de cor, împuşcat în duminica de 17 decembrie 1989, în prima seară sângeroasă a mişcării anticeauşiste.

Foto 10. Casa Eugen de Savoya

Cotind spre stânga dinspre strada Ungureanu în strada Eugen de Savoya, vizavi de clădirea filialei Băncii Române de Dezvoltare – construită în mijlocul anilor 1990 – la intersecţia cu strada Mărăşeşti se află, deasupra intrării clădirii construite în 1719 (dar care de atunci a fost complet reconstruită), un relief aşezat sub sticlă, reprezentând poarta Forforosi (Foto 10).
Conform tradiţiei, pe aici a intrat călare prinţul Eugen de Savoya în cetatea recucerită de la turci. Turnul iniţial al porţii, situat în apropiere, a funcţionat o perioadă drept casă de rugăciuni pentru evrei, fiind demolat în
1817. Mai departe, pe această stradă, pe stânga, ajungem la un palat construit în 1897, frumos renovat, unde se află din 2001 sediul redacţiei locale a cotidianului arădean Nyugati Jelen.

Foto 11. Sinagoga din Cetate

Cotind din nou spre stânga, pe strada Mărăşeşti se înalţă o clădire masivă, impozantă, cu elemente orientale, cu două turnuri în stil maur, sinagoga din Cetate, construită între 1863-1865 de arhitectul vienez Ignatz Schumann (Foto 11). Este inaugurată pentru a doua oară în prezenţa lui Francisc Iosif, în 1872. De o bună bucată de vreme stă neutilizată (aproape în totalitate), necesitând reparaţii. Numărul credincioşilor fiind foarte redus, s-a iniţiat transformarea sa într-o sală de concerte. Pe locul său se afla din 1762 tot o sinagogă.

Între două colţuri de stradă, vizavi de această clădire, pe strada Mărăşeşti găsim Spitalul Garnizoanei, construită în 1766 şi supraînălţată în 1818 (Foto 12). Are ziduri groase, trei curţi interioare, cu intrarea principală dinspre strada Mărăşeşti (de obicei închisă, cu toate că în hol există un bust al lui Carol Davila). Intrarea uzitată este cea dinspre strada Gheorghe Lazăr, respectiv pentru intendenţa militară sau pentru maşinile şefilor dinspre strada Brediceanu, cu sens unic (de fapt, cu acces interzis pentru autovehicule). Faţada clădirii dă spre strada Sfântul Ioan (str. Gheorghe Dima), unde sunt intrări la garaje subterane. Este un spital relativ bine dotat.

Foto 12. Spitalul garnizoanei

În duminica sângeroasă din 17 decembrie 1989, când au avut loc mişcările anticeauşiste, în ciuda faptului că s-a tras asupra mulţimii, spitalul nu şi-a deschis porţile în faţa victimelor. (De altfel, a doua zi, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la catedrala ortodoxă, dar despre aceasta mai târziu.)

La sud, pe cealaltă parte a străzii Brediceanu, funcţionează aprox. din 1745 Spitalul Public de atunci (Foto 13), în prezent Spitalul de Dermato-Venerologie şi Oncologie. Clădirea, care iniţial avea doar parter, primeşte un etaj în 1757. În curtea sa interioară dau încă două intrări de pe strada Mărăşeşti, numită şi strada Spitalului.

Foto 13. Spitalul public

Această clădire nu mai corespunde cerinţelor actuale ale unui spital (cu toate că recent a fost renovată), având în vedere cele două străzi înguste, tramvaiul de pe strada Brediceanu şi traficul de automobile de pe strada Sfântul Ioan care bubuie permanent pe sub geamurile saloanelor lui. A patra latură dă în strada V. V. Delamarina.

Pe partea cealaltă a străzii Sfântul Ioan, aproape de zidul cetăţii, se află cel de-al treilea spital vechi al Timişoarei (1737), care, după construirea sa, a fost predat de Asociaţia Sfântului Ioan de Nepomuk către ordinul misericordienilor (Foto 14).

Foto 14. Spitalul misericordienilor

În prezent, aici se află Spitalul de Oftalmologie. De această clădire aparţinea şi biserica alăturată a monahilor misericordieni, construită de Caspar Dissel şi Johann Lechner¹ între 1748-1753 (Foto 15). În incendiul din 6-7 iulie 1849, aceste clădiri vor arde complet, pentru ca mai apoi, în 1851 să fie reconstruite. Biserica catolică, în care se afla cea mai veche orgă din Câmpia Timişului, este folosită din 1993 de greco-catolici. Pictura de altar îl reprezintă pe Sfântul Iosif, sfântul protector al bisericii, flancat pe o parte de statuia Sfintei Terezia din Avila (ea este reprezentată şi în pictura murală), iar pe cealaltă parte se află statuia regelui Sfântul Ştefan. Două statui vechi de lemn, cea a lui Isus suferind şi cea a Sfântului Ioan de Nepomuk, se află pe treptele de acces la altar, iar la intrare sunt două statui de lemn în mărime naturală ale unor călugăriţe carmelite. Intrarea spitalului dă în strada Brediceanu, iar cea a bisericii în strada Sfântul Ioan.

Foto 15. Biserica monahilor misericordieni

Ocolind prin spatele sclădirii spre pasajul ce duce în strada Col. I. Enescu, se poate vedea o rămăşiţă a zidului care lega bastionul Mercy de bastionul Eugen. Traversând liniile de tramvai trecem pe lângă statuia de bronz „Omul ţintă” a lui Béla Szakáts, ridicată în memoria celor ucişi în 17 decembrie 1989, şi ajungem în piaţa din Cetate, Piaţa Timişoara 700. Biserica ortodoxă de aici, închinată Sfântului Dumitru, a fost redeschisă în anii nouăzeci şi este ornată cu fresce realizate de familia Bădilă. Tot aici se mai văd rămăşiţele bastionului Eugen (Foto 16), în care s-a amenajat, în 1969, un restaurant (pe-atunci un restaurant cu atmosferă selectă, cu ospătari în costume de epocă, publicului consumator impunându-se ţinută obligatorie).

Foto 16. Bastionul Eugen

În faţa sa, în zona verde aflată de-a lungul străzii Sfântul Ioan (str. Gheorghe Dima), câteva exemplare de Albizia julibrissin,  aparţinând unei subfamilii de Mimoze (patria sa fiind nordul Chinei), încântă în timpul lunilor de vară privirea celor receptivi cu florile lor având stamine colorate, lungi, umbeliforme.
Ocolim spre strada Brediceanu: trecem sub podul de cale ferată care duce spre Orşova, trecem pe lângă colegiul tehnic Henri Coandă (în curtea căruia vom găsi bustul de bronz al lui Henri Coandă, 1886-1972, realizat în 1994 de către István Luigi Varga), mergem în continuare pe calea Bogdăneştilor, până la nr. 19, unde se află casa lui Zoltán Franyó (1887-1978), scriitor, traducător de opere literare. Casa a fost donată de el Uniunii Scriitorilor din România. În faţa casei se află bustul de bronz al scriitorului, realizat de Péter Jecza (1995); alături începe strada care-i poartă numele. Vizavi se ridică clădirea ostentativă a sediului C.A.R.P, nu prea potrivită cu starea materială a publicului de pensionari, care a fost terminată în decembrie 2002.

Foto 17. Rămăşiţă a zidului fortăreţei

Pe stânga, nu prea departe de aici, pe colţul vestic al cartierului Cetate, pe strada B. P. Haşdeu, la graniţa cu cartierul Mehala se găsea Poligonul Public de tragere (demolat în anii 1970), iar din 1927 şi Luna-parcul, ce copia parcul de distracţii din Budapesta. În locul lor se află un obiectiv sportiv cam neglijat, stadionul CFR (acest colţ al cartierului Cetate aparţinea iniţial de Iosefin). Revenind pe strada Sfântul Ioan, vom trece pe lângă fostul Centru Judeţean de Calcul construit în anii 1970, ne intersectăm cu strada Gheorghe Lazăr, trecem pe lângă Casa Adam Müller-Guttenbrunn, centru cultural şi instituţie socială pentru oameni de vârsta a treia, construit pe bani germani şi inaugurat în data de 5 mai 1994. În holul clădirii, care este folosit şi ca spaţiu expoziţional, pe peretele din spate este plasat tripticonul de mari dimensiuni Colonizarea şvabilor în Ungaria de Sud, realizat în anii 1900 de un pictor din Jimbolia, Stefan Jäger, în manieră romantică. Vizavi, pe partea cealaltă a străzii Gheorghe Lazăr, o importantă firmă străină îşi are aici încă din anii 1990 sediul pentru Europa de Sud Est, firma franceză de telefonie Alcatel. În spatele ei, din 2001, se găseşte sediul Aquatim.

Din nou revenind pe strada Sfântul Ioan, după gardul de fier al Parcului Botanic (proiectat în 1902) vom zări un mic fragment al zidului fortăreţei (Foto 17). Până la sfârşitul anilor 1980, aici a fost ultimul loc deluros din Timişoara, loc în care, în rarele zile cu zăpadă ale iernii, copiii se dădeau pe derdeluş. Terenul adecvat acestuia a fost distrus cu lucrări grosiere de terasament, s-a săpat un lac artificial care nu a fost umplut niciodată cu apă, şi au făcut dispărute şi ultimele rămăşiţe ale zidului bastionului Elisabeta ici-colo ivite.

Foto 18. Şcoala de cadeţi

Adiacent acestui parc s-a construit în 1902 Şcoala de cadeţi regali şi imperiali (Foto 18), în a cărei grădină se afla o statuie a lui Francisc Iosif. În prezent, clădirea găzduieşte Spitalul Municipal (Clinicile Noi), iar în grădină se află bustul generalului român din Primul Război Mondial Eremia Grigorescu, care a fost adus aici din Parcul Botanic cu ocazia reamenajării acestuia.

¹ Caspar Dissel a supravegheat lucrările de construire a fortăreţei Timişoarei între 1721-1751. Mai apoi, între 1752-1754, fraţii Wenzeslaus şi Johann Lechner i-au continuat această activitate.