Aristocrat, mare moşier, comite, căpitan general al cetăţii Timişoara.
Funcţia de căpitan general al părţii sudice a Ungariei, cu sediul la Timişoara, nu s-a desfiinţat după bătălia de la Mohács (1526). Înainte de 1530 sunt numiţi căpitani generali susţinători ai împăratului Ferdinand I: Péter Perényi (1526-27) şi Bálint Török (1528-30). După 1541 sultanul Suleiman I numeşte drept căpitan un vasal al său: pe Péter Petrovics.
În 1542 István Losonczy, împreună cu Péter Perényi, luptă sub comanda margrafului Joachim în armata asediatoare la Pesta. La început este de partea lui János Szapolyai, motiv pentru care este pus sub acuzare de Ferdinand I. În 1547 este graţiat şi devine prim-comite de Nógrád. Pentru a-şi exprima gratitudinea faţă de împărat, porneşte împreună cu András Báthory, Tamás Nádasdy şi Gian Battista Castaldo spre Transilvania, cu scopul de a o cuceri pentru imperiul Habsburgic. În 1550, prin implicarea sa, se zădărniceşte încercarea turcilor de a construi o cetate la Szolnok. Ridicarea cetăţii va fi realizată sub conducerea ungurească.
În jurul anului 1540 se căsătoreşte cu văduva lui László Országh, Anna Pekry. Din căsătoria lor se nasc două fiice: Fruzsina şi Anna – cea din urmă devenind marea iubire a poetului Bálint Balassi. După moartea lui Losonczy, Ferdinand I acordă fiicelor acestuia drepturi de moştenire egale cu cele ale urmaşilor bărbaţi (praefectio). Fruzsina devine soţia judelui regesc Miklós Báthory, iar Anna se căsătoreşte cu Kristóf Ungnád, care devine mai târziu ban croat.
În vara anului 1551, Timişoara ajunge din nou pe mâna suveranului de Habsburg, în urma acţiunii de „unificare” condusă de György (Fráter) Martinuzzi. Losonczy preia, în această perioadă, comanda cetăţii şi a zonei aflate sub dominaţie creştină. Întreprinde atacuri nimicitoare împotriva hoardelor turceşti care prădau ţinutul de Sud, şi respinge fără probleme primul asediu al beilerbeiului Mohamed.
În iunie 1551 pune pe fugă avangarda armatei turceşti sosită sub zidurile cetăţii. În octombrie beilerbeiul Rumeliei, Sokolu Mehmed, începe asediul cetăţii cu grosul armatei, însă fără rezultat. Losonczy, în calitate de comite de Timiş, în iunie 1552 convoacă o dietă parţială la Şimand (comitatul Zarandului), pentru a dezbate apărarea Câmpiei Timişului împotriva atacului iminent al turcilor.
Textul jurământului de căpitan general, depus de Losonczy pe 30 martie 1552 la Pozsony (azi Bratislava) s-a păstrat pentru posteritate şi se află în Arhivele Naţionale ale Ungariei, la Budapesta: Juramentum Stephanus de Lossoncyij de officio Comitis Themesiensis et Capitaneatus generalis partium regni Sacratissimae Maiestatis Regiae, praestitum Posonii tricesima Martii, anno domini quo supra [adică în 1552]. Losonczy se jură că va sluji cu credinţă cetatea şi oraşul Timişoara (Arcem et civitatem Themesiensem).
Căpitanul general nou numit avea în subordine 1000 de călăreţi şi 500 de pedestraşi, din care 500 de călăreţi şi 300 de pedestraşi asigurau exclusiv apărarea cetăţii. Consolidează zidurile nordice de apărare. În partea interioară a zidului construieşte o fortificaţie solidă din pământ bătut (trincea), sprijinit de bastionul nord-vestic, trăgătorii pedeştri având aici creneluri acoperite, iar în interiorul fortificaţiei sunt cazemate pentru a-i feri de bombardament. În
exteriorul zidului, între poarta de mijloc şi un bastion circular, plantează o palisadă la adâncime corespunzătoare pentru a asigura apărarea zidului de piatră din orice direcţie.
În 1552 turcii atacă din nou Timişoara; de data aceasta armata asediatoare este condusă de Ahmed paşa. Apărătorii cetăţii sunt în număr de 2200, din care 1300 maghiari, 500 spanioli şi 300 de cehi şi germani. Turcii au pornit la atac cu o armată de 100 mii de soldaţi. Losonczy cere ajutor lui Castaldo, camaradului său Endre Báthory şi comandantului Varkócz, rugându-i să-i trimită măcar praf de puşcă, dacă nu-l pot ajuta cu mai mult. Din cauza neînţelegerilor iscate între familiile Báthory şi Losonczy, Báthory nici măcar nu-i răspunde, Castaldo îi trimite praf de puşcă, însă transportul este sechestrat de căpetenia de mercenari Aldana, la Lipova.
Deoarece nu putea conta pe susţinerea unor oştiri salvatoare, îşi roagă soţia să amaneteze moşiile, şi, cu banii obţinuţi, să adune trupe izbăvitoare. Judele oraşului Szeged, Mihály Tóth, porneşte cu un detaşament de 1700 de luptători, însă este învins lângă Sânandrei. În scurt timp casele din piaţa Timişoarei sunt ruinate, iar Castelul Hunyadi din cetate este serios avariat – în incinta acestuia aflându-se şi locuinţa lui Losonczy. Ahmed paşa îi avansează o propunere lui Losonczy: promite să se retragă, cu condiţia ca acesta să-i ofere suma plătită sultanului de Péter Petrovics. Încearcă şi mituirea acestuia cu diferite cadouri, dar Losonczy răspunde ferm: „…mai bine moare de zece ori, decât să ia asupra sa numele de trădător”. În urma loviturilor de tun neîncetate, pe 24 iulie zidurile şi bastioanele sunt distruse până la temelii. Cu moloz şi bucăţi din zid se umple şanţurile de apărare, înlesnind traversarea acestora. Într-un final armata turcă lansează atacul general asupra cetăţii, asaltând dintr-o parte poarta sudică, ţinta principală fiind Turnul de Apă. Asaltul a început după-amiază devreme şi a continuat fără răgaz timp de cinci ore. După o bătălie crâncenă ienicerii reuşesc să urce pe turn şi să arboreze tuiul.
Mercenarii germani, spanioli şi cehi sunt gata să predea cetatea turcilor. Losonczy cedează presiunilor acestora. Ahmed paşa promite apărătorilor retragere liberă, dar, încălcându-şi cuvântul dat, atacă soldaţii în timp părăseau cetatea. Căpetenia cetăţii şi soldaţii săi se apără eroic. Unii cad, iar alţii sunt prinşi şi duşi în robie. Losonczy este şi el rănit şi cade în captivitate. Ahmed paşa îl decapitează şi trimite capul său la Constantinopol.
La numai trei săptămâni după asediu, menestrelul Sebestyén Tinódi (Lantos) imortalizează faptele sale eroice în cântecul Az vég Temesvárban Losonczi István haláláról (Despre moartea lui István Losonczi, petrecută în cetatea Timişoara).
