Jurist, primar al Timişoarei, comandant de poliţie.

S-a născut la Vinga; în perioada 1854-1862 este elev la gimnaziul piarist, unde-şi ia luat bacalaureatul, după care studiază dreptul la Bratislava şi Budapesta. După absolvire, în perioada 1866-1869, este ajutor de notar la Vinga, apoi, din 1867, avocat stagiar în biroul lui Nándor Rieger. De aici, drumurile îl poartă spre capitala Banatului, unde devine practicant în biroul primarului Károly Küttel, apoi, pe vremea primarului Ferenc Steiner, este, timp de patru ani, notar-şef. După demisia lui Steiner, în anul 1867, este ales ca primar. Va îndeplini această funcţie vreme de zece ani. După criza anilor 1870 (când s-au succedat câţiva ani de secetă, o lipsă acută, aproape generalizată, de bani, emigrarea, în masă, a păturilor sărace şi mijlocii) a purces, cu mână forte şi înţeleaptă prevedere, având ca permanentă ţintă interesele comunităţii, să organizeze viaţa marelui oraş, aflat în plin avânt. Chiar dacă, în momentul alegerii sale, conducerea judeţului nu se situase, în întregime, de partea sa, a izbutit să găsească un limbaj comun cu fiecare forţă politică, reuşind consensul la nivelul membrilor consiliului, care aveau, adesea, opinii divergente. În decembrie 1878 se căsătoreşte cu Leona Rieger, fiică de moşier din Temeskutas (azi Kudric, Serbia).

În perioada sa de primar, municipalitatea a achiziţionat fosta clădire a primăriei sârbe (laolaltă cu vechiul teatru, care funcţiona în incinta acesteia), iar pe terenul respectiv, cu acceptul oraşului, s-a edificat, prin reconstrucţie completă, o clădire impunătoare: şcoala superioară regală de stat, cu profil real. În luna septembrie a anului 1879, intervine la minister în vederea susţinerii materiale a şcolii de stat cu profil de industrie a lemnului şi de prelucrare a metalelor din Timişoara, respectiva unitate de învăţământ devenind, după trei ani, şcoală industrială de prim rang, unde învăţau câteva sute de elevi. Dând dovada unui bun simţ comercial, cumpără, pentru oraş, uriaşa clădire a noului teatru, care luase foc, împreună cu localul şi cu hotelul aflat în acelaşi ansamblu. A constituit o societate pe acţiuni pentru a putea inaugura, cât mai repede, noul teatru şi pentru a sprijini activitatea unei instituţii teatrale permanente de limbă maghiară. A creat o cantină publică, un cămin pentru copiii orfani şi un fond de pensii.

A fost preşedintele Délmagyarországi Természettudományi Társulat (Societatea de Ştiinţe ale Naturii din Ungaria de Sud), comandantul unităţii de pompieri voluntari, membru de vază al asociaţiei civile de tir. Accesul din cartierele adiacente, care se dezvoltau în ritm alert, era asigurat prin drumuri propice transportului cu cai; pentru a accelera circulaţia, a purtat tratative pline de tact cu comandamentul militar al cetăţii. A insistat pe ideea „lărgirii porţilor” oraşului, îndrumând circulaţia dinspre zonele exterioare ale cetăţii înspre interiorul ei, prin porţile lărgite ale cetăţii (vor cuteza să ceară dărâmarea zidurilor cetăţii abia după trecerea multor ani). Susţine „asfaltizarea” drumurilor din cetate. Achiziţionează, cu bani puţini, de la minele din Şuşanovaţ, cumpărate de municipalitate, piatra necesară pentru modernizarea căilor de acces. Pe vremea cât a fost primar, s-a construit primul pod de fier peste canalul Bega.

Tot el a iniţiat crearea unei reţele de canalizare în centrul Timişoarei, ceea ce avea să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei sănătăţii publice. Oficiul de specialitate a întocmit, în anul 1885, documentaţia necesară, primarul obţinând, pentru materializarea acesteia, aportul vistieriei militare. Prin această lucrare, a realizat o schimbare majoră a stării de sănătate a populaţiei oraşului, următorul pas pe care urma să-l facă constând în crearea unui spital public modern. Sprijină orfelinatul Gizella, îi ajută cu donaţii pe sinistraţii din Szeged, loviţi de inundaţiile produse, în anul 1872, de râul Tisa. Din când în când, iniţiază severe inspecţii sanitare în penitenciare.

Una dintre izbânzile mandatului său de primar o reprezintă felul în care a soluţionat iluminatul public din Timişoara, atunci când nu a mai prelungit contractul cu firma austriacă de iluminat cu gaz aerian şi a acceptat oferta mai avantajoasă a firmei londoneze. Astfel, în noiembrie 1884, Timişoara a devenit primul oraş de pe continent cu lumină stradală electrică.

Flerul său comercial, talentul organizatoric, fermitatea de care a dat dovadă au atras atenţia asupra sa şi la Budapesta. În februarie 1885, a fost numit comandant al poliţiei Capitalei, cu sarcina de a reforma, în spiritul legii adoptate deja în 1881, întreaga poliţie de stat a Ungariei. Demarează operaţia de modernizare, efectuează schimbări în rândurile personalului, creează noi structuri (secţie de detectivi, evidenţa criminalităţii, serviciu de presă). Eforturile sale deosebite sunt apreciate pe măsură: i se conferă titlul de consilier ministerial. În iunie 1892 mai face o vizită la Timişoara, dar, în toamna aceluiaşi an, o criză cardiacă survenită în vila sa de vacanţă de la Barlangliget îi va pune zilelor.

Consiliul municipal decide să aducă la Timişoara rămăşiţele pământeşti ale ilustrului său concitadin, care îşi află odihna de veci în cimitirul din Cetate. În semn de pioasă aducere aminte, în 1896, (şi) municipalitatea îi realizează un bust pictat, care va fi amplasat în galeria de portrete a sălii de consiliu.

Din anul 2009, o statuie din Parcul Central al Timişoarei îi evocă amintirea.