Profesor, istoric al culturii, director de muzeu.
S-a născut în judeţul Szabolcs, la Berkesz. Studiile liceale le termină la Ungvár (azi Ujhorod, Ucraina), iar facultatea la Budapesta. În anul 1878 dă examen de profesor de liceu. Câţiva ani este secretarul personal al baronului Béla Radvánszky, apoi devine profesor la Institutul Pedagogic din Budapesta. În anul 1883 obţine diploma de doctor în filozofie. În 1884 devine profesor suplinitor la şcoala superioară din Fehértemplom (azi Bela Crkva, Serbia), de unde revine la Budapesta ca profesor de liceu. În anul 1888 este numit la şcoala reală superioară de stat din Timişoara, pe post de profesor de istorie şi geografie. Între anii 1911-1919 este director al şcolii, iar din 1906 este preşedintele cercului districtual al profesorilor din Timişoara.
În paralel cu munca didactică se implică şi în viaţa ştiinţifică a asociaţiei Délmagyarországi Történelmi és Régészeti Múzeum-Társulat (Asociaţia de Arheologie şi Istorie din Ungaria de Sud). Participă la colecţionarea, studiul şi prezentarea documentelor istorice, a pieselor arheologice, a obiectelor de valoare din partea de sud a ţării. Din 1892 deţine în asociaţie funcţia de secretar, iar din 1901 pe cea de secretar şef. Este redactorul revistei de istorie cu apariţie trimestrială Történelmi és Régészeti Értesítő. În 1901 este numit director al Muzeului de Istorie şi Arheologie a Ungariei de Sud din Timişoara. Reorganizează instituţia, inventariază şi îmbogăţeşte colecţiile de istorie, arheologie, arte frumoase, şi cele de etnografie.
Prima sa lucrare importantă este legată de inventarierea arhivei şi bibliotecii castelului din Radvány (azi Radvaň, Slovacia). Lucrările sale de istorie culturală sunt de importanţă majoră; este un cercetător pasionat al istoriei locale. Cercetările sale în domeniul istoriei locale sunt de importanţă fundamentală şi multe din lucrările de sinteză ce le-au urmat nu s-ar fi putut realiza în absenţa datelor prezentate de Berkeszi. Temelia rezultatelor sale de excepţie este ataşamentul faţă de locul cercetat. Este obsedat de cercetarea istorică a oraşului şi a istoriei culturii. Rezultatele sale sunt cuprinse în volume apreciate şi azi. Scrie istoria şcolii reale superioare de stat (Állami Főreáliskola története, 1896); în 1897 apare lucrarea despre istoria perioadei reformei, iar în 1898 lucrarea dedicată istoriei teatrului timişorean începând cu secolul al XVIII-lea; în 1900 publică volumul privind istoria tiparului şi a presei timişorene şi în acelaşi an apare lucrarea sa cea mai citată azi, Temesvár szabad királyi város kis monographiája, adică Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara. Pentru volumul Temes vármegye és Temesvár (Comitatul Timiş şi Timişoara) din colecţia Magyarország vármegyéi és városai (Comitatele şi oraşele Ungariei), coordonată de Borovszky Samu, Berkeszi a realizat capitolul privind teatrul şi arta din Timişoara.
Efectuează traduceri din limba germană (Gróf Hoffmannsegg utazása Magyarországon 1793-94, adică Călătoria contelui Hoffmannsegg în Ungaria 1793-1794 (apărută în 1887). O atenţie deosebită merită lucrarea intitulată A magyar nyelv a magánélet terén (Limba maghiară în viaţa particulară), din 1885. Dedică o lucrare descoperirilor numismatice din regiune; viaţa artistică a Timişoarei este prezentată de el într-un volum aparte (Temesvári művészek – Artiştii Timişoarei, 1910). Revista lui Lyka Károly din Budapesta intitulată Művészet (Arta) scrie despre această lucrare: „… marele merit al cărţii este că prezintă preponderent date noi, necunoscute încă despre istoria
culturii”. Cu mulţi ani după dispariţia sa, în 1989, se publică, la Makó (Ungaria) un manuscris de-al lui, mai precis jurnalul său personal din timpul primului război mondial (Temesvár története az I. világháború idején).
În 1909 Universitatea din Kolozsvár (Cluj) anunţă concurs pentru postul de profesor la Catedra de istoria culturii. Se prezintă şi el. Iată câteva pasaje din scrisoarea trimisă la facultate, datând din 17 septembrie 1909:
„Din 1883 fac cercetări şi public în domeniul istoriei culturii. Am studii şi lucrări apărute în reviste de specialitate din Budapesta, în anuarul Societăţii Literare Arany János, în lexiconul Pallas, în revistele din Timişoara, în mai multe reviste pentru tineret şi ziare locale.
De două ori am câştigat premiul Schwandtner oferit de Universitatea din Budapesta, cu o lucrare despre istoricul şi dezvoltarea naţiunii şi limbii maghiare (în 1883) respectiv, cu o lucrare despre izvoarele istorice privind istoria Ungariei din perioada 1711-1848 (în 1890). […]
Ca rezultat al muncii mele în domeniul istoriei culturii, vă pot prezenta material publicat de cel puţin 110 coli tipărite, articole apărute în diferite publicaţii, pe care cu greu le-aş mai putea aduna; în total şi acestea se ridică la cca. 30-40 coli de tipar. Dincolo de acestea ar mai fi revista Történelmi és Régészeti Értesítő, pe care o conduc din 1901; în numărul următor va apărea aici o lucrare legată de istoria artei din Timişoara de cca. 120 pagini […].
[…] Din 1892 sunt secretarul asociaţiei Dél-Magyarországi Történelmi és Régészeti Társulat, din 1906 sunt preşedinte al cercului profesorilor din Timişoara cu 70 de membri, conducător al Temesvári Szabad Lyceum [un fel de universitate populară – n. red.], şi membru ordinar al Societăţii Literare Arany János din Timişoara.
Mult stimate D-le Profesor: vă rog să mă scuzaţi pentru această scrisoare lungă şi pentru faptul că vă răpesc din timpul d-voastră liber. Vă scriu pentru că intenţionez să particip la concursul pe post, dar numai în cazul în care facultatea şi Dvs. domnule Profesor credeţi că este bine. Am vârsta de 55 de ani; nu veţi râde oare de mine că la această etate râvnesc un astfel de post? Doresc să ocup acest post doar dacă nu aveţi vreo obiecţie împotriva mea şi dacă nu aveţi un alt candidat.[…]”
Citatul din scrisoare ne arată că a avut o mare durere: nu a putut preda la facultate. Dar, dacă avem în vedere rezultatele sale, am putea spune că ar fi meritat şi titlul de academician.
