Ziarist, redactor, scriitor, traducător.
S-a născut în oraşul Reşiţa. Înaintaşii, de origine slovacă, strămutaţi în acest oraş din părţile nordice ale Ungariei, erau laminatori. A fost „obligat” să devină intelectual în urma unui eveniment nefericit: la venirea sa pe lume, mama lui a fost asistată de o moaşă nepricepută, a făcut o infecţie gravă la cap şi medicul a reuşit să-i salveze doar un ochi. Cu această deficienţă de vedere nu a mai putut continua meseria de „fierar” a strămoşilor.
Îşi începe studiile la liceul piarist din Timişoara, le continuă la Kiskunfélegyháza (unde a fost coleg de clasă cu viitorul scriitor de renume, Móra Ferenc) şi la Selmecbánya, unde îşi definitivează studiile superioare în domeniul mineritului şi silviculturii. Se perfecţionează în meseria de silvicultor şi, totuşi, alege domeniul literar, mult mai atractiv pentru el. Publică, la Budapesta, în colecţii apreciate – Magyar Mesék (Poveşti maghiare) şi Ifjúsági Olvasmányok Könyvtára (Biblioteca Lecturilor pentru tineret) – povestiri despre Isus, anecdote despre evrei şi ţigani, istorioare despre haiducul Rózsa Sándor (1904-1910), redactează rubrica de matrimoniale, întocmeşte un volum cu versuri omagiale.
Revine la Reşiţa şi devine, mai întâi, colaborator al ziarului Resicai Lapok (Pagini Reşiţene), ceva mai târziu al Krassó-Szörényi Lapok (Pagini Caraş-severinene), fiind, între timp, corespondent permanent al ziarului Temesvári Hírlap. Din 1914 devine redactor al ziarului Temesvári Hírlap, motiv care îl determină să se mute la Timişoara, împreună cu familia. Din cauza deficienţei de vedere nu este înrolat militar în anii primului război mondial şi devine, astfel, omul de bază al ziarului editat de Pogány Mihály. Publică informări, consemnări, comentarii, articole, epigrame şi articole privind întâmplările şi evenimentele locale şi naţionale ale vremii. În 1924, după moartea lui Pogány Mihály, devine pentru o perioadă scurtă redactor responsabil al îndrăgitei publicaţii a bănăţenilor.
Între timp îşi lansează propria întreprindere: redactează şi publică săptămânalul cultural Komédia (Comedia – 1916-1920), ceva mai târziu publicaţia bisăptămânală Gyerekújság (Ziarul copiilor – 1922-1928). În revista pentru copii publică mai multe poveşti ale lui Móra Ferenc, având permisiunea fostului său coleg de clasă să republice, fără nici un fel de onorariu, orice operă literară de-a sa, scrisă pentru copii. Descrie şi republică în mai multe variante povestea relaţiei sale cu Móra Ferenc.
În 1926 se angajează la ziarul Déli Hírlap fondat de Vuchetich Endre. Când situaţia politică o cere, preia şi funcţia de redactor responsabil. Publică articole, reportaje, cronici literare şi teatrale, romane foileton, nuvele, epigrame, traduceri literare în ziar, al cărei rubrică pentru copii constituie tot a lui responsabilitate. Rămâne colaborator şi membru al redacţiei până în 1940, anul pensionării sale.
Scrierile sale apar, sistematic, în publicaţiile: Brassói Lapok (Pagini Braşovene), Vasárnap (Duminica), Havi Szemle (Revista lunară). A fost membru al Societăţii Literare Arany János din Timişoara şi al Societăţii Scriitorilor Maghiari din Banat. Ca traducător, a transpus în limba maghiară poezii ale lui Mihai Eminescu, Romul Fabian, Aron Cotruş, Lucian Blaga ş.a.
Postbelic, i-au apărut două volume scrise pentru copii. În fiul său a avut un urmaş, Kubán Endre jr., devenit tot om de litere.
Operele sale mai importante sunt: Isten kedvencének, Páduai Szt. Antalnak nevezetes csodatettei… (Minunile săvârşite de Sf. Anton de la Padova – legende, 1906); Hej more, fistes more, ide filelj, besíl a dádé! (anecdote ţigăneşti, 1908); Verses üdvözletek vagy útmutatás arra, hogy mit írjunk képes levelező-lapokra, kedveseinknek, barátainknak, rokonainknak és ismerőseinknek a távolból a zöldből és más különféle alkalmakkor (Felicitări poetice, adică îndrumări pentru a şti ce să scriem pe cărţi poştale iubiţilor/iubitelor, prietenilor, rudelor, cunoscuţilor din depărtare, de la iarbă verde şi cu diferite ocazii; fără an de apariţie); Kósere snókesz. (anecdote evreieşti, 1914); Kacagó kádenciák (Cadenţe umoristice – poezii umoristice, 1917); Kis emberek világa (Lumea oamenilor mici, fără an de apariţie); Megrontott élet (Viaţă ratată – roman, 1932); Gömböc Matyi kópéságai (Prostioarele lui Gömböc Matyi, 1947); Gyuszi, Cundri és a többiek (Aventurile de vară ale prietenilor, 1948).
Moare în Timişoara, în anul 1957.
