Actor, director de teatru, regizor, publicist.
De la Marghita, unde tatăl lui era un meseriaş cunoscut, ajunge la Budapesta. Până la vârsta de 18 ani învaţă la piarişti. În 1863 intră în trupa teatrală a lui Molnár György din Budapesta, cântă în cor, iar în turnee joacă rolul îndrăgostitului. Săturându-se de sărăcie, părăseşte scena şi lucrează la tipografia Athenaeum ca corector şi revizor. Devine colaborator la mai multe publicaţii. În şase ani de muncă asiduă reuşeşte să adune 1600 de forinţi şi, în octombrie 1873, înfiinţează o trupă teatrală la Kecskemét, al cărei director este. În 1874, trupa joacă la Satu Mare. În 1875 se căsătoreşte cu actriţa Kiss Veron – membră a trupei. Este director de teatru, succesiv, în 1876 la Miskolc, între 1877-1878 la Szabadka (azi: Subotica, Serbia), între 1879-1880 la Kassa (azi Košice, Slovacia), iar apoi în Debrecen. În 1883 preia conducerea teatrului din Buda, unde are spectacole în stagiunea de vară.
În lucrări de istorie teatrală, Krecsányi este considerat cel mai bun director teatral din provincie. În 1888 vine cu trupa la Timişoara. Impunătoarea clădire a teatrului Ferenc József era terminată. Publicului potenţial s-au oferit, alternativ dar şi concurenţial, spectacole în limbile germană şi maghiară, cu şanse aproape egale pentru aceste trupe. Stagiunea era împărţită: din septembrie până în februarie scena este a maghiarilor, din februarie până în toamnă scena aparţinea trupei teatrale germane venită din Bratislava. Soarta teatrului maghiar nu era de loc roză. Krecsányi este atenţionat de către binevoitori să nu planifice spectacole duminică după-amiaza, va fi pierdere curată din cauza chiriilor mari, iar galeria de la etaj să nu fie deschisă în timpul săptămânii, tot din motive financiare. Directorul, un om încăpăţânat – azi l-am putea denumi ca un manager foarte bun – nu acceptă ca venitul scontat să nu se realizeze şi să părăsească Timişoara învins de situaţie, cum o făcuseră predecesorii lui Mosonyi Jakab şi Gerőfi Andor. Pentru a găsi soluţia, îl abordează pe Baader Henrik, directorul companiei de tramvaie (trase de cai), şi îi face o propunere: persoanele care locuiesc la periferia oraşului şi cumpără un bilet de 20 de crăiţari la galerie, să primească un bilet de tramvai gratuit cu care să se poată întoarce acasă după spectacol. Jumătate din sumă să fie suportată de teatru, iar cealaltă jumătate – de către companie. La primul spectacol sala era goală. Krecsányi nu se lasă descurajat. Încet-încet, spectatorii din periferie au umplut sala de spectacole. Să-l cităm pe Krecsányi: „Spectatorii galeriei s-au schimbat chiar din prima iarnă, fapt dovedit de spectacolele cu piesa Tragedia omului. Acest spectacol a avut cel mai mare impact asupra spectatorilor, piesa lui Madách s-a jucat consecutiv de 6 ori. Chiar la al 5-lea spectacol erau aşa de mulţi doritori pentru a urmări piesa de la galerie, încât a fost nevoie de ajutorul poliţiei pentru a păstra ordinea.”
Trupa lui a jucat în multe oraşe bilingve, de la Pozsony la Fiume, de la Kassa la Timişoara. Era un excelent organizator şi un conducător remarcabil. Cult, harnic, precaut, devotamentul lui pentru teatru era exemplar. Descoperea şi promova tinerele talente în teatru. La el şi-au început cariera mari artişti precum: Somló Sándor, Beregi Oszkár, Janovics Jenő, Medgyaszay Vilma, Környei Béla, Gyenge Anna etc.
În repertoriul promovat de Krecsányi se regăsesc atât opere ale unor scriitori clasici, precum Shakespeare şi Ibsen, cât şi opere ale scriitorilor moderni. Din repertoriul promovat de Krecsányi nu lipsesc nici spectacolele de operă. Datorită lui, pentru prima dată în provincie sunt prezentate creaţii wagneriene. Realizează spectacole reuşite ale pieselor Bánk ban, Tragedia omului, Nora. Este primul care prezintă în limba maghiară piese ale lui Strindberg, Shaw, Ibsen, Hauptmann, Gorki. Ca regizor este exigent şi consecvent, obţinând astfel succese remarcabile.
Director fiind, nu uită de meseria de jurnalist. În timpul stagiunilor îi apar diferite articole despre teatru şi actori. Îşi lasă amprenta de jurnalist în mai toate oraşele în care au susţinut spectacole. Este colaboratorul revistelor Színpad (Scena, din 1869), Színészeti Közlöny (Revista Artiştilor, între 1879-1880), Színészek Lapja (Foaia Actorilor), un timp este redactorul anuarului Színházi Naptár. Volumul său de autor (Régi dolgok – régi színészetről; Despre lucruri vechi – actorie de demult) apare la Timişoara în anul 1914.
Jumătate din perioada lui de director, adică 23 de ani funcţionează în capitala Banatului. Îşi încheie cariera de artist în 1914, la Timişoara. Moştenirea sa, constând din lucrări, colecţiile de reviste teatrale, albume şi biblioteca personală, este păstrată la Budapesta.
În cadrul teatrului Csiky Gergely din Timişoara funcţionează un atelier de teatru alternativ intitulat: Atelier Krecsányi Ignác.
