Moşier, membru al Camerei Magnaţilor, mecena.
Este descendent al celei mai bogate familii de armeni naturalizaţi în Banat. Strămoşii săi au fost înnobilaţi de împărăteasa Maria Tereza. A studiat dreptul. În anul 1840, se adresează adunării comitatului, pentru a i se elibera un paşaport, în vederea obţinerii unor „cunoştinţe frumoase” în Europa de Vest. În 1841 devine prim-jude al comitatului Timiş. În 1849 îl găsim în armată, cu gradul de maior. Devine comandant al gărzilor naţionale din Pesta, după care va fi nevoit să ia calea pribegiei, fiindu-i confiscate moşiile uriaşe. În 1851 o ia de soţie pe Mária Marczibányi de Pucho şi de Csóka. Urmează „iertarea” venită de la cel mai înalt nivel; în 1858 dobândeşte rangul de conte austriac, iar în martie 1874 pe cel de conte maghiar. În 1866 este ales deputat în parlament.
Vastele sale moşii se administrau după principii moderne. A fost preocupat de extinderea culturilor de orez la Topolya (azi, Bačka Topola, Serbia) şi Denta. Îşi mută reşedinţa de vară de la Beodra (azi, Novo Miloševo, Serbia), la străvechiul castel de la Banloc, unde adună o sumedenie de valori artistice de inestimabilă valoare. Împreună cu pictorul Elek Szamossy, întemeiază o galerie a nobilimii (1862-63). Aici expune şi câteva dintre lucrările aflate în posesia rudelor dinspre mamă, de la Linz. Îşi mobilează castelul cu obiecte achiziţionate pe parcursul excursiilor întreprinse, aducând la Banloc şi o parte din mobilierul de la Beodra. Karátsonyi este un moşier care îndrăgeşte literatura şi artele, care sprijină şcoli şi biserici. Este un apropiat al lui Franz Liszt. Şi castelul său de la Budapesta este vestit graţie colecţiilor de artă pe care le găzduieşte.
În 1881, pornind de la un model francez, promovează sărbătoarea fetei-trandafir (o dată pe an, va înzestra câte o tânără nevoiaşă, din fondurile Fundaţiei pentru virtute). Urmând exemplul înaintaşilor, face mari donaţii: 40.000 de forinţi pentru Academia Ungară de Ştiinţe, 8000 de forinţi pentru fondul de pensii al Teatrului Naţional, 5000 de forinţi destinaţi Conservatorului de Muzică din Pesta, 2000 de forinţi pentru biblioteca muzeului, alţi 2000 de forinţi pentru ridicarea Bazilicii din Pesta. Consacră însemnate sume şi pentru construirea bisericii din Ierusalim. Folosind dobânzile provenite din suma de 100.000 de forinţi, fond administrat de fundaţiile sale caritabile, creează, cu prilejul venirii pe lume a moştenitorului tronului, Rudolf, „Premiul Karátsonyi” al Academiei, care urmează să fie acordat pentru creaţii literare. Devine membru al Camerei Superioare (al Magnaţilor) din Parlament, primeşte titulatura de consilier de Curte, fiind distins cu ordinul Coroana de Fier clasa I. Printre distincţiile cu care a fost onorat se mai numără Ordinul Pius şi Ordinul Cavaleresc “Sfântul Grigore cel Mare” – din partea papei, Ordinul Sfântul Mormânt – din Ierusalim, Ordinul Marianus.
Vreme îndelungată este deputat în Parlament, din partea circumscripţiei Ciacova. Este membru al Délmagyarországi Történelmi és Régészeti Társulat (Societatea de Istorie şi Arheologie a Ungariei de Sud), susţinător al publicaţiei Temesi Lapok, făcând donaţii şi în favoarea şcolii reale din Timişoara. Odată cu înaintarea în vârstă, se va retrage tot mai mult din
viaţa publică. Îşi îngrijeşte sănătatea pe Coasta de Azur, la băile din Karlovy Vary, apoi la Buziaş, unde îşi va găsi sfârşitul. Este înmormântat lângă soţia sa, la Kamenica (Serbia).
Partea leului din uriaşa sa avere o lasă unuia dintre cei nouă copii ai săi, lui Jenő (1861, Beodra, 1933, Budapesta), în defavoarea întâiului născut. Contele Jenő va continua traseul părintelui său, absolvind dreptul la Louvain (Belgia), urmat de studii economice la Academia de la Magyaróvár. Imensele sale moşii din Banat devin gospodării-model: instalaţia de decorticare a orezului, pe trei nivele, este adusă din Olanda; asemenea utilajelor pentru distileria de alcool şi laboratoare; amenajează o cale ferată îngustă pe domeniile sale; instalează o modalitate de comunicare „la distanţă” – un fel de telefon; are o pescărie modernă; creşte animale; creează, la gospodăria de la Solymár, un sector de prelucrare a lemnului.
În 1890, devine consilier de Curte, iar după 1896 este deputat din partea circumscripţiei Zichyfalva în Parlament, fiind, totodată, membru al Comisiei pentru Ape. Este Mare Maestru al Ordinului Maltez de Ungaria, deţinător al Ordinului Coroana de Fier şi al Ordinului spaniol Carol al III-lea. Pe lângă toate acestea, duce o viaţă tumultuoasă. Călătoreşte frecvent în ţări ale Europei de Vest şi ale Africii, aducând cu sine obiecte de preţ; în parcul Castelului de la Banloc a amenajat un pavilion special pentru vestigiile etnografice aduse din Egipt (printre ele se afla şi o mumie), a creat un parc englezesc, în care s-au plantat arbori rari, a adunat o imensă bibliotecă, a făcut donaţii cât se poate de generoase. În anul 1896, îi are ca oaspeţi, în palatul său din Budapesta, pe membrii familiei regale, în cadrul unei serate somptuoase, iar în toamna lui 1908, pe Regele Alfons al XIII-lea al Spaniei şi pe soţia acestuia, care efectuau o vizită în Ungaria. Mare moşier, demnitar ungur, politician activ.
După primul război mondial, îşi pierde mare parte dintre moşii (pe cea de la Banloc, de peste 30.000 de hectare, o îndrăgea cel mai mult). Procesul de optare (pentru stabilirea cetăţeniei) se tergiversează la nesfârşit, ceea ce îl obligă să amaneteze palatul de la Buda în contul datoriilor. Contele a ajuns să scoată la licitaţie până şi vestita sa colecţie de artă. Regele spaniol însuşi intervine în problema amânării datoriilor sale.
Pe parcursul rezolvării problemelor pe care le avea la Banloc (se judeca cu familia regală pentru o parte din colecţiile sale şi pentru moşie) a trecut, în ianuarie 1933, prin Timişoara. După moartea sa, survenită câteva luni mai târziu, fiul său adoptiv avea să vândă ceea ce se mai afla în castelul din Banloc.
