Dramaturg, traducător, profesor la academia de teatru, academician.
S-a născut la Pâncota, în judeţul Arad. Pierzându-şi de timpuriu tatăl, care fusese medic şef al judeţului, este crescut doar de mamă. Liceul l-a urmat la Arad, evidenţiindu-se, încă de pe atunci, prin interesul manifestat faţă de literatură şi poezie. Primele sale versuri au fost publicate încă în anii de liceu. Începând din anul 1859, este student la seminarul teologic romano-catolic de la Timişoara, apoi, la cel central din Budapesta. La Timişoara face parte dintre cei mai sârguincioşi şi mai înzestraţi studenţi. Prima sa lucrare, biografia episcopului Csajághy Sándor, apare în coloanele revistei studenţilor-preoţi, Munkálatok (Lucrări). Printr-un ordin episcopal, este chemat, de la seminarul teologic, la Timişoara, unde devine, la sfârşitul lui 1864, registrator la oficiul episcopal. După hirotonisirea sa ca preot (1865), îşi continuă studiile teologice la Viena, la Augustineum. Îşi susţine teza de doctorat în anul 1868. Îşi însuşeşte nu mai puţin de opt limbi străine, întemeindu-şi o solidă şi cuprinzătoare cultură juridică şi de literatură universală.
Se reîntoarce în dieceză şi, după un an petrecut în calitate de capelan la Turnu, este numit, în anul şcolar 1869-1870, profesor la liceul romano-catolic din Timişoara. Apoi, până în anul 1878, predă dreptul bisericesc şi istoria bisericii la seminarul teologic din oraş. Între timp, editează foaia intitulată Egyházi Közlöny (Buletin bisericesc), redactează studiul Egyházi jogtan (Dreptul bisericesc) şi pregăteşte pentru tipar cele trei volume de scrieri alese din creaţia episcopului Csajághy. Totodată, în calitate de jurist al Sfântului Scaun, are ocazia să cunoască viaţa şi problemele familiilor aflate în divorţ.
În coloanele publicaţiei Temesi Lapok îi apar cronici teatrale şi scrieri de altă natură. Primul său volum de povestiri, Az életből (Din viaţa cotidiană) apare în 1872, sub pseudonim. Va surprinde lumea literară cu piesa de teatru Jóslat (Profeţie) care câştigă, în anul 1875, premiul Teleki al Academiei Ungare de Ştiinţe. Comedia este prezentată în premieră, în acelaşi an, pe scena Teatrului Naţional din Budapesta, fiind înscrisă şi în repertoriul trupei teatrale maghiare din Timişoara. Doi ani mai târziu, în 1877, finalizează piesa purtând titlul de Janus. Şi această piesă va cuceri laurii academiei: premiul Teleki. Urmează un nou premiu, conferit comediei Ellenállhatatlan (Irezistibilul), care în 1878 îi aduce premiul Karátsonyi, piesa fiind prezentată, în acelaşi an, pe scena Naţionalului din Budapesta.
În anul 1878, se mută la Budapesta, consacrându-şi timpul şi energia literaturii. Intră într-un sever conflict cu mai-marii bisericii atunci când, în 1879, pleacă pentru o jumătate de an la Paris, unde studiază, textual, zi şi noapte viaţa teatrală. După întoarcerea acasă, petrecută în 1880, părăseşte biserica romano-catolică, trece la cultul luteran, iar în anul următor se şi însoară. Îşi asumă din ce în ce mai multe demnităţi publice: este secretar literar al Teatrului Naţional din Budapesta, profesor la academia de artă dramatică, secretar doi la Societatea Literară Kisfaludy. În 1879, Academia Ungară de Ştiinţe îl alege ca membru corespondent.
Scrierile sale timpurii poartă pecetea orientării neoromantice, cea dintâi creaţie realistă, drama socială Proletárok va fi prezentată, în premieră absolută, la 23 ianuarie 1880 (după 1945,
va fi pusă în scenă cu alt titlu: Ingyenélők – Paraziţii). Piesa, excelent scrisă, deschide o nouă eră în istoria dramaturgiei maghiare. După acest răsunător succes, Csiky Gergely devine cel mai jucat autor al Teatrului Naţional. Scrie tragedii (Spartacus, 1886), piese cu caracter social (Cifra nyomorúság – Mizerie cu zorzoane, 1881; Stomfay család – Familia Stomfay, 1882), comedii (Mukányi, 1881; A nagymama – Bunica, 1891), farse (A kaviár – Caviarul, 1882; Buborékok – Familia Buborék, 1884). La apogeul succesului, devine un autor la modă, un autentic „fabricant de piese”. Romanele sale, mai cu seamă Az Atlas család (Familia Atlas, 1889) şi Sisyphus munkája (Munca lui Sisif, 1892) sunt creaţii reprezentative pentru realismul lor critic. A tradus în maghiară opere ale lui Sofocle şi Plautus.
Clasicul comediei maghiare moare la 19 noiembrie 1891, la Budapesta. Cea dintâi monografie cuprinzătoare, în două volume, privind viaţa şi scrierile sale i-a fost consacrată de directorul teatral clujean Jenő Janovics şi a apărut în anul 1900, respectiv, 1902.
Îi poartă numele, la Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat, iar la Arad, liceul de limbă maghiară.
