General, cavaler al ordinului Szent István, fondatorul institutului hipic ungar.
„Pe când mă ocupam de remonţi [cai tineri – n. red.], am avut timpul şi posibilitatea de a observa şi reţine o mulţime de lucruri legate de creşterea cailor. Toate acestea le-am adunat, le-am structurat, le-am aşternut pe hârtie şi am avut curajul să le prezint cu servitudine împăratului Iosif al II-lea, care tocmai atunci se afla la Buda. Mi-am prezentat toate ideile – ca o propunere – legate de ce s-ar putea face în interesul dezvoltării şi extinderii creşterii cailor în Ungaria”, scria căpitanul de cavalerie, la vârsta de 27 de ani, în jurnalul său, despre punctul de turnură a vieţii sale.
Studiază mai întâi la gimnaziul din Kőszeg, apoi la Viena. În 1774 este aprod militar la regimentul de cuirasieri Dajassa, iar în 1783 căpitan secund la regimentul de cuirasieri din Modena. Studiază creşterea cailor la herghelia din Ürmény (azi, Mojmírovce, Slovacia). Comandantul din Ürmény, colonelul conte Godiz, îl repartizează la efectivul cailor de rezervă; aici îşi continuă studiul, şi pregăteşte un plan de dezvoltare privind creşterea cailor, pe care îl înaintează împăratului. Propunerile lui Csekonics sunt aprobate de Consiliul Militar al Curţii şi împăratul înfiinţează, în 1785, Herghelia Regală din Mezőhegyes, iar pe Csekonics îl însărcinează cu conducerea acesteia, numindu-l comandant al efectivelor cabaline de rezervă (remont-Commendant). În 1785, herghelia îşi începe activitatea pe un teren de 16.000 de iugăre, pe moşia visteriei împărăteşti din Mezőhegyes, şi, la 16 ianuarie 1786, József Csekonics, căpitanul de rang I, este desemnat responsabil cu problemele de remont pentru Ungaria şi Transilvania. În 1789 începe activitatea şi Herghelia Bábolna, iar următorii 20 de ani aduc schimbări radicale în creşterea cailor. Conform manualelor din acea perioadă, în herghelie se practica „creşterea cailor într-un mediu semi-sălbatic”. Csekonics, pe lângă selectarea atentă a raselor autohtone, a achiziţionat şi cabaline spaniole şi arăbeşti. În scurt timp herghelia a devenit vestită pentru cele patru rase de bază: ghidranul, noniusul mare şi noniusul mic, respectiv rasa furioso-nord star.
În 1787 este ridicat la gradul de maior, iar în 1789 devine locotenent colonel al regimentului de cuirasieri. În 1790 este avansat la gradul de colonel şi este însărcinat cu aprovizionarea trupelor de lângă Lech, din Italia, respectiv a oraşului Viena cu animale de carne, activitate desfăşurată timp de cinci ani. Va fi recompensat cu Ordinul Szent István şi, în 1806, este avansat la gradul de general.
Csekonics a fost considerat cel mai bun expert în creşterea cabalinelor din epoca sa. Sfera sa de activitate cuprindea şi dezvoltarea medicinii veterinare pentru cabaline, înfiinţarea unui manej, dar şi propunerea de a organiza curse hipice la Viena şi Pesta; acestea din urmă au fost realizate doar după moartea sa, în 1827, când Széchenyi înfiinţează Pesti Versenyző Társaság (Societatea de Curse din Pesta) şi Lótenyésztő Egylet (Asociaţia Crescătorilor de Cai). Experienţa acumulată în domeniul creşterii de cabaline a sintetizat-o în cartea intitulată: Praktische Grundsätze die Pferdezucht betreffend, publicată în 1817.
Biografii lui Csekonics, ca de exemplu Zoltán Kalapis, menţionează că acesta nu a fost un hipolog în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un mare întreprinzător care, în perioada expansiunii mercantilismului, a văzut în creşterea cailor în primul rând o afacere, o activitate de producţie a unor mărfuri comerciale pentru publicul larg. József Ernst a reuşit să contureze cel mai bine traiectoria carierei sale: „un om cu un orizont larg, priceput în creşterea cailor, cu o viziune clară şi capabil să evalueze contextul şi problemele autohtone – la rezolvarea cărora participă activ –, un excepţional organizator, cu o mare putere de muncă, care întruchipează idealul iluminist al economiei puse în practică.” (Magyar Agrártörténeti Életrajzok – Portrete din Istoria Agrară Maghiară, 1987).
Activitatea lui nu s-a limitat numai la creşterea şi comercializarea cailor, fiind implicat în aprovizionarea armatei şi în alte domenii. Într-un sezon a angajat 30.000 de cosaşi, ca să poată asigura necesarul de fân pentru armată. Organizează aprovizionarea armatei din Balcani, cu alimente pentru 200.000 de soldaţi şi necesarul de nutreţ pentru 56.000 de cai. Aprovizionează cu carne timp de cinci ani oraşul Viena, furnizând săptămânal 1000–1200 de capete de bovine şi vite îngrăşate. Se ocupă şi de tranzacţii comerciale cu grâu.
Ca rezultat al succeselor sale în afaceri, în 1790, ia în arendă, iar mai târziu, în 1808, cumpără moşia visteriei, având o suprafaţă de 40.000 de iugăre, de la Jimbolia până la Csősztelek (astăzi Čestereg, Serbia). Se retrage la vârsta de 51 ani, în 1808, pe moşie să se gospodărească. Fii şi nepoţii achiziţionează şi alte moşii în judeţele Fejér, Baranya, Tolna şi Bács, dar el rămâne capul familiei până la moarte, adică până în 1824. Titlul de conte este dobândit de urmaşi, care, datorită moştenirii lor impresionante, au devenit cunoscuţi mai degrabă pentru forţa cu care au reuşit să se impună în regiune. Fără acordul lor nimeni nu putea fi comite, deputat, nici măcar jude.
Între anii 1869-1870, contele Endre Csekonics construieşte castelul familiei în stil anglo-saxon, într-o grădină decorativă de 110 iugăre, după planurile vestitului arhitect Miklós Ybl. Castelul splendid, împreună cu statuia Csekonics ridicată aici, este distrus complet în perioada interbelică.
În centrul oraşului Jimbolia, într-o grădină decorativă de 6 iugăre, se află vechea reşedinţă a familiei contelui Csekonics, castelul interior, care în prezent este clădirea primăriei. În oraş, o organizaţie neguvernamentală şi o stradă îi poartă numele.
