Fotbalist, antrenor.
Numele timişoreanului Kovács István este consemnat în literatura de specialitate ca fiind unul dintre cei mai de seamă antrenori ai lumii. Este singurul antrenor din România care „a moşit” la câştigarea a două ediţii a Cupei Campionilor Europeni. Sezoanele cu cele mai însemnate succese din istoria Clubului Ajax Amsterdam sunt acelea, pe care le-a coordonat Kovács István: în 1972 şi 1973 câştigă Cupa Campionilor Europeni, în 1972 şi 1973 Supercupa Europei, în 1972 Cupa Intercontinentală, iar în 1972 şi 1973 Cupa Olandei.
La desemnarea sa ca antrenor principal la Ajax, Kovács István dispune deja de o vastă experienţă. Şi-a început cariera sportivă la 11 ani, la echipa de tineret a Clubului Atletic Timişoara, jucând în culorile CAT în perioada 1931-1934. În 1934 se mută la Oradea, unde joacă în echipa de tineret al CAO până în 1937, ca în sezonul 1937-1938 să treacă în echipa mare a CAO, unde joacă alături de fratele său Kovács I. Miklós, născut în 1911, selecţionat de 37 de ori la naţionala României şi o dată la naţionala Ungariei.
Traseul parcurs de Kovács István ca şi jucător, arată astfel: 1938-1941: Olympique Charleroi (Belgia); 1941: Ripensia Timişoara; 1941-1942: CFR Turnu Severin; 1942-1944: Clubul Atletic Cluj; 1944-1947: Ferar Cluj; 1947-1950: CFR Cluj; 1950-1953: Universitatea Cluj.
După terminarea carierei de jucător devine antrenor, în 1953, la echipa Universitatea Cluj, rămânând pe acest post până în 1959. În perioada 1959-1962 se ocupă de CSM Cluj. În 1962 este numit antrenor federal, având ca sarcină coordonarea echipelor de tineret şi a activităţii selecţionatei B. În perioada 1965-1967 este antrenorul secund al selecţionatei A. Primele performanţe atinse ca şi antrenor datează din anii 1967-1971, când activează ca antrenor principal la Steaua. Sub coordonarea lui, Steaua câştigă titlul de campion naţional în 1968 şi Cupa României de trei ori (1967, 1969 şi 1970).
În vara anului 1971 ajunge la Ajax Amsterdam, atingându-şi apogeul carierei de antrenor. Aici continuă activitatea predecesorului său, Rinus Michels, în spiritul fotbalului total. Între 1973-1975 este antrenorul principal al selecţionatei franceze şi directorul tehnic al Federaţiei Franceze de Fotbal. În această calitate, pune bazele selecţionatelor franceze viitoare prin înfiinţarea unui Centru de Fotbal la Clairefontaine, care va da naştere unor jucători de talie mondială.
În ianuarie 1976 se întoarce la Bucureşti, valorificându-şi experienţa ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, director tehnic şi selecţioner. Între 1981-1983 este antrenorul principal al clubului Panathinaikos din Atena, câştigând în 1982 Cupa Greciei. Ultima echipă antrenată de el a fost AS Monaco, facilitându-i drumul către victorii în anii 1986-1987.
Putem conchide: oricare a fost sarcina primită, a dus-o la bun sfârşit. În ultimii ani ai vieţii a fost membru al comitetului internaţional al Federaţiei Române de Fotbal şi formator UEFA.
A decedat la Cluj, în 12 mai 1995.
