Filolog, redactor, profesor universitar, fondatorul lingvisticii istorice maghiare.
Révai este unul din reprezentanţii de vază ai iluminismului maghiar. Se poate spune că a fost cel mai remarcabil polihistor al timpului său – om de litere, lingvist, profesor excepţional. Participă activ la viaţa literară şi publică din acea perioadă, contribuie la înfiinţarea Magyar Tudós Társaság (Societatea de Ştiinţă Maghiară), de fapt a academiei ungare. Se pricepe la desen şi arhitectură. Cea mai semnificativă este însă activitatea sa din domeniul lingvisticii. Pentru el jurnalismul şi beletristica sunt doar mijloacele de a sluji o singură cauză: lingvistica.
S-a născut la Sânnicolau Mare. Tatăl său a fost un cizmar sărac. Începe şcoala la Cenad, iar de la vârsta de 13 ani învaţă la şcoala piariştilor din Szeged. Aici studiază timp de şase ani ştiinţele umaniste. În 1769 devine membru al ordinului piarist, la Kecskemét. Este hirotonisit ca preot în 1778, la Oradea. În perioada şederii sale la Győr, în 1794, devine preot laic, pentru a avea mai multă libertate de mişcare în viaţa literară şi publică. Studiază şi predă în mai multe locuri: la Tata – desen şi arhitectură –, la Veszprém – aici începe să scrie, iar în Carei studiază ştiinţele naturii şi filozofia. Mai predă la Nyitra (azi: Nitra, Slovacia) şi la Oradea, aici – la şcoala de desen.
În aceşti ani redactează mai multe manuale didactice. Primul, un abecedar, apare în 1777 şi este urmat de un dicţionar de ortografie şi de caligrafie. În 1780 apar volumele intitulate A mezei gazdaságnak folytatásáról (Despre continuarea agriculturii) şi Városi építésnek eleji (Începuturile construcţiilor urbane). Acesta este primul manual de arhitectură scris în limba maghiară, semnificaţia sa deosebită constând în faptul că Révai a creat respectiv a adaptat pentru limba maghiară o serie de termeni de specialitate. În 1778 publică primul volum de versuri: Magyar alagyáknak (elégiáknak) I. könyve (Prima carte de elegii maghiare). Versurile publicate respectă regulile poetice clasiciste şi abordează cu precădere teme patriotice, mesajul fiind puternic determinat de problematica limbii şi a ştiinţei maghiare.
În 1779 Révai îl întâlneşte, la Oradea, pe lingvistul şi scriitorul Kazinczy, relaţia lor transformându-se într-o prietenie pe viaţă. În 1780 apare cartea sa intitulată A magyar nyelvnek helyes írása és kimondása felől kettős tanulság, avagy ortográfia (Două învăţături despre vorbirea şi scrierea corectă în limba maghiară, adică ortografia). Volumul conţine cunoştinţe ortografice şi reguli de pronunţie corectă. În volumul său, Révai susţine principiul analitico-morfologic al ortografiei, valabil şi în zilele noastre.
După anii petrecuţi la Oradea, acceptă posturi de dascăl la Viena, Sopron şi Graz. La Viena are ocazia de a se apropia de lumea ştiinţifică, iar aspiraţiile sale se conturează tot mai clar. Se naşte ideea iniţierii publicaţiei Költeményes Gyűjtemény (Culegere de poezii) şi necesitatea înfiinţării Tudós Társaság (Societatea pentru Ştiinţă, a academiei). Totodată publică, în ziarul Pozsonyi Magyar Hírmondó, un apel pentru culegerea cântecelor populare şi a celor vechi. Pentru Révai, cunoaşterea monumentelor lingvistice şi a dialectelor reprezintă baza cercetărilor istorico-lingvistice.
În 1783 devine redactorul ziarului Pozsonyi Magyar Hírmondó (Vestiri maghiare din Pozsony), şi aproape un an de zile se ocupă de ziar. În 1796 este numit profesor la clasa de poetică a gimnaziului din Esztergom, poziţie la care renunţă în 1799, când se mută la Komárom. Din cauza sănătăţii şubrezite, cere pensionarea în iunie 1800. Locuieşte o vreme la Sopron, ducând o viaţă lipsită de activitate, iar apoi se mută la Viena, unde bibliotecile şi casele binefăcătorilor săi îl aşteaptă cu porţile deschise. Aici predă limba maghiară nepoatei prinţului Grassalkovich, fiica contelui Forgách, şi este profesor de desen pentru contele István Széchenyi.
În decembrie 1801, la Universitatea din Pesta devine vacant un post de profesor de limbă şi literatură maghiară, prin încetarea din viaţă a titularului, András Vályi. Révai nu-şi depune candidatura; totuşi este numit la catedra eliberată şi, în 1802, ocupă postul. Astfel i se împlineşte o veche dorinţă. Îşi dă toată silinţa pentru a face faţă aşteptărilor. În 1803 publică o lucrare în limba latină, intitulată Antiquitates, scrisă cu mai mult timp în urmă, despre primul monument lingvistic maghiar, Halotti beszéd (Predica funebră). Cea mai importantă lucrare a sa, care deschide noi orizonturi în lingvistica maghiară, este Elaboratior grammatica Hungarica… (1803-06). Această carte îi aduce aprecierea celor mai prestigioşi scriitorii maghiari ai timpului şi este considerată a fi cea mai temeinică lucrare a autorului.
Révai este primul literat de după perioada otomană care se ocupă de istoria bisericii. El redactează lista cronologică a episcopilor de Cenad, începând cu episcopul Sfântul Gerard până în 1778. Manuscrisul, prevăzut cu copertă ornamentală, de o veritabilă valoare istorico-documentară, este păstrat ca o comoară în biblioteca episcopiei timişorene. În arhivele Episcopiei Romano-catolice din Timişoara mai există un manuscris Révai, datat din 1786, care conţine o învăţătură valabilă şi în zilele noastre: „patria este sfântă, slujeşte-o cu cinstire”. Révai aşa a trăit.
La 25 august 1893 învăţătorii din judeţul Torontal reuşesc să ridice, din bănuţii lor, o statuie în cinstea lui Révai, în Sânnicolau Mare. Din octombrie 1925, pe soclul acestei statui este aşezată statuia lui Mihai Eminescu. Din 2007, o placă comemorativă, ridicată în oraşul său natal, stă mărturie a respectului şi cinstei cu care posteritatea îl onorează pe Révai.
