Poet, traducător, publicist, redactor.
S-a născut la Kismargita (azi: Banatska Dubica, Serbia), tatăl său era inginer hidrolog. Anii copilăriei şi-i petrece la Timişoara, apoi la Ineu, liceul îl urmează la Arad şi Timişoara. Din anul 1900, învaţă la Colegiul Militar din Sopron, apoi la Academia Ludovika din Budapesta, după care intră în serviciul garnizoanei din Timişoara.
Prima sa poezie (Nyárutó – Sfârşit de vară) apare în 1906 în Magyar Szemle (Cronica maghiară), urmând să publice poezii, traduceri, reportaje în publicaţii din Budapesta şi din provincie. Un moment însemnat în viaţa şi cariera sa de scriitor îl constituie anul 1908, când contribuie, cu alţi literaţi, la înfiinţarea Dél Irodalmi Társaság (Societatea Literară Sud), în care cadru, în semn de bogăţie spirituală, se organizează matinee literare. Între anii 1908-1914, publică mai multe poezii în Temesvári Hírlap. Sute de poezii de-ale sale nu vor fi cuprinse niciodată într-un volum de autor.
Din 1910, este ziarist la publicaţia Függetlenség (Independenţa) din Arad, apoi devine redactor la Kultúra (1910) şi la gazeta lunară Jövő (Viitorul). În 1914, este mobilizat ca ofiţer şi ajunge pe frontul din Galiţia. În relatări de pe câmpul de luptă protestează împotriva lipsei de umanism, aceste texte vor constitui primul său volum care în varianta maghiară se întitulează A kárpáti harcokról (Despre luptele din Carpaţi) (1915), în cea germană are titlul Bruder Feind (1916). Rănit fiind, ajunge la spitalul militar din Viena, iar după vindecare este trimis la Arhiva Militară din Viena. Aici îi va cunoaşte pe scriitorii Rainer Maria Rilke, Stefan Zweig, Franz Theodor Csokor.
La terminarea războiului, se întoarce la Budapesta, se alătură revoluţiei proletare, este redactor şef al ziarului Vörös Lobogó (Drapelul roşu, 1919). În timpul revoluţiei proletare lucrează la comisariatul educaţiei, împreună cu filozoful György Lukács, fiind nevoit, după căderea comunei proletare, să emigreze la Viena. Se înscrie la Universitatea din Viena, unde studiază limbi asiatice (sanscrită, vechea persană) şi limba chineză antică, pe lângă acestea fiind înscris şi la literatura greacă. Pe cunoştinţele dobândite aici se va baza, în anii urmează, vasta sa activitate de traducător. Cunoaşte limba germană la nivel de limbă maternă, iar activitatea de traducător cuprinde două arii lingvistice: din limbi străine traduce în maghiară şi, respectiv, în germană. Din poeziile lui Ady Endre traduse de el în germană realizează un volum, pe care îl publică la Viena, în 1921.
În 1923, se întoarce la Arad şi scoate revista literară Géniusz (Geniu, 1924-1926). Ajuns la Timişoara, este fondatorul, editorul şi redactorul şef unui cotidianului de mare tiraj 6 órai újság (Ziarul de la ora 6, 1930-1940). Scrierile sale publicistice vor fi adunate într-un volum, publicat în 1960, cu titlul A pokol tornácán (Pe prispa iadului).
Franyó Zoltán este simbolul „scriitorului universal”. În mai bine de 65 de volume îi apar traducerile, prezintă în limbile maghiară şi germană perle ale liricii universale, traduce din vechii poeţi arabi, dar şi poezie chineză sau greacă. Opera de căpătâi a sa este traducerea în maghiară a tragediei Faust I şi Faust de Goethe (1957). În 1957, demarează colecţia traducerile
sale, ce cuprinde mai multe volume, întitulată Évezredek húrjain (Pe corzile mileniilor). Este remarcabilă traducerea paralelă, maghiară-germană, a Luceafărului eminescian (1965), apărut în trei ediţii, şi volumul Versek (Poezii) de Eminescu.
Este membru al clubului PEN din Austria. I-au fost decernate multe premii literare, cel mai valoros fiind premiul Herder, obţinut în 1970, pentru activitatea de traducător, activitate ce poate fi considerată ca şi pod spiritual între popoare şi culturi pentru îmbogăţirea vistieriei literaturii universale.
Amintirea îi păstrează, în Timişoara, şi statuia ridicată în faţa fostei sale case.
