Teolog, profesor, episcop catolic de Cenad.
S-a născut în comuna Bács (azi Bać, Serbia), în fostul comitat Bács-Bodrog. Limba croată a învăţat-o în comuna natală, cea germană la Bukin (azi Mladenovo), satul vecin, unde fratele lui, Pál, fusese paroh. Acolo termină primele trei clase latine apoi urmează gimnaziul la Kalocsa. În 1825, după terminarea studiilor medii, intră la seminarul catolic din localitate. Studiază filozofia la Eger, teologia la Kalocsa şi la Pesta, la Seminarul Central. La 21 septembrie 1833 este hirotonit preot, apoi, timp de un an, este student la institutul superior pentru pregătirea preoţilor din Viena, la Augustineum, fondat de împăratul Francisc I. În 1836 este numit capelan la Baja, apoi revine la Pesta, unde activează până la 1844 ca prefect al Seminarului Central şi predă istoria bisericii. În acelaşi an obţine titlul de doctor în teologie şi se întoarce la Kalocsa, în calitate de profesor tot catedra de istoria bisericii. După doi ani, în 1846, este numit secretar arhiepiscopal şi canonic onorific; în 1850 devine canonic de Kalocsa. La 11 aprilie 1851 este numit episcop al Diecezei de Cenad.
Documentele vremii îl amintesc pe episcopul Csajághy ca pe un extraordinar organizator. Revine la subîmpărţirea diecezei după modelul stabilit în evul mediu (6 arhidiaconate şi 23 de protopopiate) şi continuă efectuarea vizitaţiunilor canonice. Pentru preoţi organizează anual exerciţii spirituale, unde prelegerile sunt ţinute de călugări. Episcopul face reforme chiar şi în privinţa pregătirii preoţilor, reorganizează Seminarul diecezei. Pretinde ca viitorii preoţi să se poată adresa credincioşilor în mai multe limbi. Într-un ordin dat de el afirmă: „Deoarece în episcopia noastră cunoaşterea mai multor limbi este un imperativ deosebit de important, eu cer ca în zilele de duminică şi de sărbători să se spună predica în acest fel. Este cerinţa noastră explicită – şi nu acordăm nici o dispensă în acest sens – ca fiecare student al nostru să ştie să vorbească perfect cel pu-ţin două limbi…”
În anul 1854 episcopul Csajághy cere ca magistratul oraşului să-i ajute pe preoţii care temporar activează în cătune şi sălaşe la ridicarea capelelor şi să contribuie cu ajutor de cărăuşie în cazul lor.
Episcopul nu se îngrijeşte doar de condiţiile de viaţă ale preoţilor sau de pregătirea studenţilor din Seminar ci şi de educaţia populaţiei şi, cu precădere, de cea a tineretului. În 1855 iniţiază organizarea misiunilor populare iar în 1858 invită la Timişoara câteva surori din Congregaţia Surorilor Şcolare Sărace (Ordinul Notre Dame) din München, dedicată educaţiei tinerelor, asigurând pentru aceste călugăriţe condiţiile de locuit şi de aşezare în oraş. În curând, atât în Banat cât şi în zona Aradului, mai apoi în unele localităţi din Transilvania, educaţia şi învăţământul fetelor au fost conduse de surorile acestui ordin.
Pentru lucrările de regularizare a Tisei episcopul donează suma de 60 000 de florini.
Începuturile sale literare datează încă din vremea când fusese student al Seminarului din Pesta; este prezent cu câteva poezii în revistele literare Koszorú (1831) şi Anastasia (1838). I-au apărut scrieri în revistele seminariştilor (A Növendék Papság Munkálatai,1836-39), în foaia ecleziastică (Egyházi Tár, 1835: o descriere a bisericilor principale ale Diecezei de Kalocsa), în
revista Sas (lucrarea despre originile scrisului). A publicat prelegeri în revistele Sion, Religio, Nevelés şi Fasciculi Ecclesiastici. Referitor la uniune a publicat un studiu în Wiener Kirchen-Zeitung; a publicat un articol în apărarea preoţimii catolice din patria ungară în Figyelmező; studiul intitulat Der ungarische Clerus während der jüngsten Wirren i-a apărut în Oesterr. Correspondent; a scris cuvântări bisericeşti pentru seria numită Pázmány Füzetek (Caietele Pázmány) şi culegerile Pátkai.
Fiind un deosebit cinstitor al Fecioarei Maria, în anul 1856 introduce devoţiunile în cinstea Sfintei Fecioare din luna mai.
Ridică în Domul din Timişoara două altare neo-gotice: unul în cinstea Sfintei Fecioare Maria şi altul în cinstea primului episcop de Cenad, Sfântul Gerard. Epitaful său din marmură albă, aşezat lângă altarul Sfintei Fecioare îi păstrează vie memoria: „Vixit Dioecesi non diu sed totus” – a trăit nu mult dar cu totul pentru dieceza sa. Mormântul său se află în cripta catedralei episcopale.
