Fotbalist, portar, component al echipei naţionale.

Personalitate de bază a perioadei de glorie a fotbalului românesc, portarul Zombory Vilmos s-a născut în Timişoara. Dintre cei nouă fraţi doar el joacă fotbal. Îşi începe cariera de fotbalist în echipa de tineret Kinizsi, în anul 1919. Un an, în 1923, apără cu succes poarta echipei Fabricii de spirt, după care, în 1924 se întoarce la echipa de tineret de la Kinizsi, de unde este promovat, în 1926, în formaţia de seniori a clubului alb-violeţilor. Preia postul legendarului portar, Béla Ritter.

Debutul are loc sub auspicii bune, din moment ce echipa Kinizsi câştigă, în sezonul 1926-1927, cel de-al şaselea titlu de campion naţional. Evoluţia sa foarte bună îi atrage atenţia căpitanului echipei naţionale de fotbal a României, Teofil Morariu, care îl invită la echipa naţională. Primul său meci în poarta echipei naţionale este cel de la Zagreb, din 1926, cu care ocazie echipa României învinge echipa Iugoslaviei cu 3-2 (1-0). Apără poarta naţionalei la nouă întâlniri. Ultimul meci în culorile naţionalei pentru Zombory este cel cu echipa Cehoslovaciei, finala campionatului mondial din 1934, din Italia.

Rămân memorabile pentru suporteri meciul din 1926 împotriva lui FC Bilbao, respectiv cel din 1928 împotriva lui Juventus Torino, la ambele câştigate de echipa Kinizsi cu 3-0. Suita de succese a echipei sale are un răsunet puternic: conform unui sondaj internaţional, iniţiat de englezi cu 80 ani în urmă, în 1929 primii şase portari de fotbal din Europa sunt: Frantisek Planicka (Cehia), Ricardo Zamora (Spania), Gianpiero Conbi (Italia), Martin Hiden (Austria), Amsel Ignac (Ungaria) şi Zombory Vilmos (România).

Talentatul portar se transferă, în 1929, la Ripensia, ale cărei culori le va reprezenta, cu o întrerupere de un sezon (1935-1936), până în 1938. Ca portar al Ripensiei câştigă două titluri de campion naţional (1932-1933 şi 1934-1935), şi un titlu de Cupa României (1933-1934). După ce în anii 1938 şi 1939 joacă în echipa ILSA, îşi întrerupe cariera timp de cinci ani. Între 1945-1947 este portarul Politehnicii Timişoara. Are împlinită vârsta de 41 de ani când întrerupe definitiv activitatea de sportiv de performanţă.

Zombory Vilmos este un portar deosebit, şi nu numai. Poate fi reţinut numele său că executant de temut a loviturilor de pedeapsă, de la 11 m. La banchetul de adio, organizat după ultimul său meci amical, remarca nu fără haz, că în cariera sa de portar a primit mai puţine goluri decât cele marcate de el, din penaltiuri.

După terminarea stagiului de jucător, îşi fructifică experienţa ca antrenor respectiv arbitru. Între 1949-1951 este antrenorul echipei Vulturii din Lugoj, iar ca arbitru a condus meciuri de divizia A şi B. În 1957 se retrage definitiv din viaţa sportivă.

Moare la 17 ianuarie 1993, la vârsta de 87 de ani.