Istoric, redactor de publicaţii, colecţionar de toponimice, arhivar, academician.
S-a născut la Timişoara. Numele lui de familie este Pesthy, dar, din cauza unei erori a ofiţerului de stare civilă, folosea numele cunoscut azi. Gimnaziul l-a urmat la Timişoara, iar liceul, la Szeged. De timpuriu, profesorii i-au remarcat talentul şi l-au susţinut. Se întoarce în oraşul natal, unde primeşte o slujbă la comenduirea garnizoanei. În 1846 se însoară cu Mária Fiala, care îi dăruieşte patru băieţi şi cinci fete.
Ca tânăr funcţionar, ia parte activă la viaţa politică şi culturală a Timişoarei, devenind, curând, unul dintre conducătorii comunităţii maghiare locale. Ca urmare, la 12 octombrie 1848, când se decretează starea de asediu la Timişoara, Pesty este obligat să părăsească urbea. În aprilie 1849 pleacă la Debreţin, unde se pune în slujba lui György Klapka, timişorean de origine, adjunct al ministrului apărării; este angajat la secţia de justiţie a ministerului. Pe parcursul luptei pentru libertate, ajunge, pe rând, la Buda, Arad, Lugoj, în funcţie de câmpurile de luptă. După eşecul bătăliei de la Timişoara, pleacă spre Turcia, stabilindu-se, ca emigrant, la Vidin. Bolnav fiind, îi este permis să se întoarcă în patrie, pentru a putea fi îngrijit de familie. La scurtă vreme însă, este încarcerat la Budapesta, de unde este eliberat în februarie 1850.
Întors acasă, porneşte spre Mehadia, pentru a-şi recupera lucrurile lăsate acolo. Suspectat fiind de faptul că ştie unde se află coroana, este reţinut şi supus, la Orşova, unui interogatoriu sub ameninţare. Când i se dovedeşte nevinovăţia, este liber să plece la Timişoara. Aici, în 1850, va fi ales secretar al nou-constituitei Camere de Comerţ şi Industrie, funcţie pe care o va îndeplini până în anul 1864. În 1857 Pesty ia parte, ca reprezentant al Camerei de Comerţ, la Congresul de Statistică de la Viena. În anul 1858 face un tur al oraşelor miniere din Caraş şi din zona de frontieră, studiind şi industria minieră.
În 1858, guvernatorul de Voivodina, Johan Coronini, îşi dă acordul pentru editarea unei publicaţii enciclopedice, intitulată Delejtű, care vede lumina tiparului la 23 iulie 1861. În paginile revistei, care era redactată de Pesty, se tipăresc mai ales articole cu profil de ştiinţe ale naturii şi economice. Scopul secret a gazetei rezidă în pregătirea reanexării regiunii de Ungaria. Din această cauză, ziarul este interzis în câteva ori. Casa lui Pesty este percheziţionată, i se confiscă manuscrise. Noul guvernator, generalul Saint Quentin cere arestarea lui Pesty şi trimiterea sa în temniţa din cetate, dar a fost nevoit să îl pună în libertate după Diploma din Octombrie.
În această perioadă Pesty publică lucrările Temesvár múltja (Istoria Timişoarei), A tatárjárás korabeli magyar nádorokról (Despre palatinii unguri din perioada migraţiei tătarilor), a Magyar helynevek (Toponimii maghiare). După ce fusese ales, la 16 decembrie 1859, ca membru corespondent al Academiei, îşi ţine, în 1861, discursul de recepţie intitulat Ordinul templierilor în Ungaria.
La expoziţia mondială de la Londra, din 1862, este delegat din partea Camerei de Comerţ; stă acolo vreme de o lună, după care întreprinde un voiaj de documentare de câteva luni în Franţa, Belgia şi Germania de Jos.
Un grup de cetăţeni ai Timişoarei îi propune, în 1861, postul de primar al urbei; el însă nu acceptă propunerea. Totuşi, la sfârşitul aceluiaşi an, arădenii îl aleg ca deputat în parlamentul ce urma să ia fiinţă. În 1876 este ales deputat pentru a doua oară la Körmöcbánya (azi, Kremnica, Slovacia), în acelaşi an obţinând titlul de consilier regal.
În anul 1864, la Pesta ia fiinţă Prima Bancă Industrială Ungară, care îl alege ca secretar, aşa că Pesty se mută la Pesta. Începe, de acum, o extrem de fertilă perioadă de creaţie pentru Pesty.
În 1865, primeşte aprobarea de a edita o publicaţie periodică de istorie intitulată Századok (Secole). În 1867, în colaborare cu Arnold Ipolyi şi Mihály Horváth, fondează Magyar Történeti Társulat (Societatea Ungară de Istorie). Alte lucrări ale sale din această perioadă sunt: A perdöntő bajvívások története Magyarországon (Istoria duelurilor din Ungaria, 1865), A temesi bánság elnevezésének jogosulatlansága (Despre denumirea de Banat timişean, 1868). În intervalul 1870-1885 studiază mai toate arhivele din Ungaria, inclusiv cele private. Izbuteşte să constituie o colecţie impresionantă de documente numărând nu mai puţin de 10.000 piese, originale sau în manuscris. Apar, apoi, succesiv, cele mai reprezentative lucrări ale sale: cele două volume din A világtörténelem napjai (Zilele istoriei universale, 1870), Szörény vármegyei hajdani oláh kerületek (Districtele valahe din comitatul Severinului, 1877), Brankovics György rác despota birtokviszonyai Magyarországon (Moşiile despotului sârb Gh. Brancovici, din Ungaria), şi cele trei volume din A Szörényi Bánság (Banatul Severinului) din anii 1877-1878.
Chiar mai importante decât cele menţionate sunt cartea în două volume Az eltűnt régi vármegyék (Comitatele vechi dispărute, 1880) şi lucrarea A várispánságok története (Istoria instituţiei de comite a cetăţilor, 1882). Tot în anul 1882 apare ediţia de limbă germană a lucrării sale care a făcut vâlvă, Die Entstehung Croatiens, în care analizează, fără patimă, relaţia dintre Croaţia şi Ungaria, ca şi în cazul studiului intitulat 100 politikai és történeti levél Horvátországról.
Academia îl alege membru plin în 1877, între timp el devenind secretar al secţiei a II-a şi referent al comisiei de istorie. Comitatele Timiş şi Caraş îl însărcinaseră, încă din 1868, pe Pesty, să realizeze monografiile lor. Aşa iau naştere cele trei volume ale Krassó vármegye története (Istoria comitatului Caraş, 1883-84). Tot în această perioadă se constituie Comisia ungară a Arhivei Vaticanului, una dintre ţelurile fixate de aceasta fiind copierea listelor de zeciuială papală. Misiunea îi este încredinţată lui Pesty, care va petrece câteva luni la Roma, în ar-hiva de la Vatican. Ultima lucrare mare a sa apare în 1888: Magyarország helynevei (Toponimiile Ugariei). Culegerea datelor pentru aceasta a fost demarată încă din anul 1864, întregul material însumează 67 de volume, din care a apărut, în timpul vieţii sale, doar unul, el încetând din viaţă, la Pesta, la 23 noiembrie 1889.
Revista maghiară timişoreană, Heti Új Szó a instituit, în anul 2008, Medalia comemorativă Pesty Frigyes, cu scopul recunoaşterii unor performanţe culturale locale.