Mare moşier, membru al camerei Magnaţilor, consilier de Curte, deputat în parlament.
Tatăl, Nákó Sándor (ridicat la rangul de conte în 1813), mama, Festetics Terézia, contesă. Bogata familie de macedoneni se stabileşte, pe la 1780, în Ungaria. Unul dintre membrii săi de frunte este Nákó Kristóf (1725?- 1780), care are mari merite în dezvoltarea agriculturii maghiare. Familia s-a strămutat, din Turcia, cu o avere imensă. Făcea parte dintr-o etnie balcanică deosebită, cunoscută sub numele de macedo-români, macedoni neogreci sau chiar „ţinţari”. Pe limba lor, îşi spuneau aromâni. Aromânii se concentrează în societăţi comerciale închise şi, alături de armeni şi evrei, controlează mai toată circulaţia banilor din Monarhie, comerţul cu vite, cereale, exportul de piei. Nákó Kristóf îşi împarte, laolaltă cu alte familii de sârbi şi armeni, arenda unor întinse latifundii din Banat, pe care şi le va apropria când va avea ocazia. Aşa intră în posesia familiei Nákó două mari teritorii ale coroanei din Torontal: în anul 1781, Teremia Mare, aflată în raionul Kikinda, denumită şi Marienfeld, iar din 1782, Sânnicolau Mare. În posesia acestora, devine cel mai mare moşier din Torontal, alături de episcopia din Zagreb şi de Csekonics József.
Deşi iobagii din Banat se bucurau de cea mai bună situaţie la nivel de ţară, totuşi, încrengăturile feudale se repercutau negativ asupra producţiei. Nákó Kristóf voia să-i cointereseze pe agricultori în sfera producţiei, dar se izbea de faptul că aceştia erau neiniţiaţi şi ignoranţi deopotrivă. A încercat să rezolve situaţia nu prin constrângere, ci prin ridicarea gradului de cultură, prin asimilarea unor „taine” ale gospodăririi înţelepte. Testamentul său, elaborat în 1799, glăsuieşte cum că urmează a se crea o şcoală de agricultură, finanţată de moşier, pentru acei copii de iobagi, care manifestă interes şi preocupare, cursurile fiind gratuite, iar pentru rechizite vor primi sumele necesare; cei mai talentaţi dintre ei vor beneficia de burse (128 de forinţi pe an, până la împlinirea vârstei de 24 de ani). Doisprezece dintre elevi beneficiau de internat: trei unguri, trei români, trei sârbi, trei germani. Programa de învăţământ a şcolii a fost întocmită de Tessedik Sámuel, un recunoscut specialist în materie de agricultură şi bun pedagog, care a pornit de la dorinţele exprimate de iniţiatorul proiectului. Şcoala a pornit la drum în octombrie 1801 şi a continuat să fiinţeze până în 1948.
Şcoala agricolă de la Sânnicolau Mare a fost cunoscută pe plan european, reprezintă o tradiţie importantă şi o notabilă experienţă pedagogică, chiar dacă urmaşii nu s-au ridicat la înălţimea înaintaşilor şi nu au asigurat dotarea necesară pentru buna funcţionare a şcolii. Statul îi obligă, întâi, în anul 1863, să respecte litera testamentului, după care, în 1887, preia instituţia. Pe vremea respectivă, şcoala este condusă de doi Bartók: Bartók János şi Bartók Béla, bunicul şi respectiv tatăl compozitorului. Unitatea de învăţământ purta numele de Institutul Kristóf, dar în zonă era cunoscută doar sub numele de şcoala Bartók.
Fiul lui Nákó Kristóf, succesorul titlului de conte a fost Sándor, tatăl lui Kálmán. Un moment pitoresc, petrecut în anii de tinereţe ai lui Kálmán, îl reprezintă modul în care s-a însurat, în 1842, în pofida opoziţiei manifestate de socru, cu contesa Gyertyánffy Berta, o adevărată mecena a artelor şi a carităţii. După moartea lui Sándor, tânăra pereche preia în
administrare, în 1848, moşia de la Sânnicolau Mare. Tânăra contesă – una dintre cele mai instruite femei ale vremii – a fost, pe dată, îndrăgită de localnici. Era o pictoriţă de talent – Madona în stil renascentist poate fi văzută şi astăzi la biserica catolică din Sânnicolau –, scrie cu stil, excelând mai cu seamă în sfera jurnalelor de călătorie, cântând la pian cu virtuozitate. Întemeiază o orchestră alcătuită din instrumentişti ţigani, alături de care evoluează la evenimente caritabile petrecute acasă şi la Budapesta; în 1860, are loc un concert dedicat ridicării unei statui în memoria lingvistului Miklós Révai, originar din Sânnicolau Mare.
Începând din anul 1850, Kálmán este consilier de Curte, din 1861, membru al Camerei Magnaţilor, cea superioară a Parlamentului. Membru fondator al Iparművészeti Társulat (Societatea pentru Arte Decorative), membru în consiliul de conducere al Căilor Ferate Austro-ungare şi al societăţii de asigurare Anker. Este mai cu seamă merit al său faptul că s-a înfiinţat asociaţia pentru realizarea canalului Aranca, o iniţiativă cu caracter de pionierat în zona Torontalului. În memoria soţiei sale, fondează, la Sânnicolau Mare, un spital cu 40 de paturi care îi va purta numele (Spitalul Berta); la Pordeanu, deschide o şcoală-model pentru 100 de elevi. Şcoala de agricultură, fondată de bunicul său, care îşi încetase activitatea în anii 50, va cunoaşte, graţie lui, o nouă viaţă. Moşia sa de proporţii de la Sânnicolau Mare devine una dintre cele mai remarcabile gospodării-model. Cu toate acestea, intrarea propriu-zisă în viaţa publică a lui Nákó Kálmán se va petrece abia după pierderea soţiei sale, în 1882. După 1887, devine deputat în parlament al circumscripţiei Sânnicolau Mare, jucând un rol important în viaţa publică a zonei Torontal. În calitate de decan de vârstă, conduce, în câteva rânduri, activitatea Camerei Deputaţilor.
Scrierile sale văd lumina tiparului în publicaţia Vadász- és Versenylap; în memoria sa s-a constituit un premiu hipic ce se oferă la concursuri de călărie.