Preot, profesor, naturalist.
S-a născut în localitatea Kistószeg (azi: Novi Kozarci, Serbia). Se presupune că a fost elev al seminarului de popi din Timişoara. În anul 1869 este hirotonisit ca preot. Este profesor suplinitor la gimnaziul piarist, unde predă matematica şi fizica. În anul 1870 obţine diploma de profesor, devine doctor în filozofie, iar din anul şcolar următor este numit profesor la gimnaziul piarist. Din 1880 este paroh catolic în Sânnicolau Mare. În 1882 devine locţiitorul protopopului, iar în 1886 – asesor bisericesc.
Este membru fondator al Délmagyarországi Természettudományi Társulat (Societatea de Ştiinţe ale Naturii, 1873) şi devine secretar al acesteia în 1877. Pe lângă cele două secţii de atunci ale asociaţiei (medicină, respectiv matematică şi fizică) propune încă două secţii: de ştiinţe ale naturii şi de economie. Acestea se înfiinţează în 1876. Alte secţii propuse, de inginerie, geologie şi minerit nu iau fiinţă aici, deoarece inginerii se strâng într-o altă asociaţie.
Legătura între membrii asociaţiei şi viaţa ştiinţifică este o prioritate pentru el. În acest scop propune editarea revistei Természet Világa (Lumea naturii). Publicaţia apare la început anual (Természettudományi Évkönyv – Anuar de Ştiinţe ale Naturii). Mai târziu se transformă în revistă (Természettudományi Füzetek – Caiete de Ştiinţe ale Naturii, 1877-1918). Propune înfiinţarea unui muzeu de ştiinţe naturale la Timişoara şi a unei biblioteci de specialitate. Astfel, Kuhn lansează, în 1877, în ziarele locale, o iniţiativă de a se face donaţii în acest scop. Anunţul este republicat într-un număr al Természettudományi Füzetek şi descrie rolul pe care-l pot juca instituţiile amintite. Într-un singur an sunt oferite de către 76 locuitorii inimoşi 315 animale, 1273 de plante, 200 mostre de minereuri, 36 fosile, 175 de ouă de păsări, respectiv bani (283 de forinţi). Cea mai valoroasă donaţie a venit din partea preotului Ferenc Vuchetich din Rusca Montană: un ierbar constând din 1016 plante din Banat, în care se regăseau exemplare din renumita colecţie a lui Wierzbicki şi Grossek.
Se remarcă a fi un promotor consecvent al întâlnirilor periodice de prezentare a rezultatelor ştiinţifice prin conferinţe publice, prin descrieri de experimente sau prin lecturi de texte. El ţine, cu predilecţie, prelegeri de fizică şi matematică. Este prezent la Expoziţia Mondială de la Paris (1878), unde culege impresii şi informaţii, cumpără material didactic pentru laboratoare şcolare. Materialele didactice de fizică, aduse pentru gimnaziul catolic din Timişoara vor fi multiplicate, cu ajutorul profesorilor, şi oferite altor şcoli. Cheltuielile acestei acţiuni sunt preluate de către episcopul romano-catolic de Timişoara, Sándor Bonnáz, între episcop şi profesorul preot existând relaţii de prietenie. Amândoi sunt atraşi de tot ceea ce înseamnă ştiinţă: electricitate, telefon, fonograf, microfon, inductor cu scântei, spectroscop etc.
Ajungând, ca preot, la Sânnicolau Mare (1880), are câteva priorităţi majore: stimularea vieţii culturale, observarea naturii şi colecţionarea păsărilor. Pe moşia lui Kálmán Nákó, în lunca Mureşului – în stufurile de lângă canalul Aranca, face observaţii privind migraţia păsărilor şi înmulţirea lor. Studiază atât păsările de apă, cât şi păsările răpitoare. Rezultatele cercetării sunt concluzionate în lucrări de specialitate, publicate în Természettudományi Füzetek, sau în reviste
ştiinţifice recunoscute. În 1886 are loc, la Buziaş, conferinţa naţională a naturaliştilor şi medicilor maghiari, unde prezintă o lucrare remarcabilă cu titlul A madárköltés Nagy-Szent-Miklós és Nagyfalu környékén az 1880-tól 1886-ig terjedő években saját megfigyelésem alapján. (Înmulţirea păsărilor în jurul localităţii Sânnicolau Mare şi Banatsko Veliko Selo, între anii 1880 şi 1886, pe baza observaţiilor mele personale).
Vânează şi împăiază păsări. Reprezintă comitatul Torontal la expoziţia milenară din Budapesta, în 1896, cu 350 exemplare de păsări adunate şi preparate de el pentru expunere. Munca îi este recompensată cu medalia de argint. Astfel, este recunoscut ca primul ornitolog din Banat. În perioada marilor desecări de mlaştini din Banat, a simţit nevoia de a se ocupa de starea şi comportamentul păsărilor de baltă. În 1884, la Viena, are loc primul congres internaţional al ornitologilor, fapt ce îl va determina să iniţieze realizarea unei reţele de observare pentru cercetări ornitologice. În lucrarea sa Felhívás madártani megfigyelő-állomások létesítésére Dél-Magyarországon (Anunţ cu privire la crearea unor puncte de observare a păsărilor în Ungaria de Sud), publicată în Természettudományi Füzetek (1889) prezintă o amplă descriere privind locaţiile, echipamentul, personalul necesare cercetărilor ornitologice. Din lipsa personalului calificat, proiectul nu a putut fi pus în aplicare.
Sunt cunoscute în total 25 de lucrări ale sale, în marea lor majoritate în limba maghiară, dar şi în germană. Pentru activitatea sa de pionierat, privind fondarea Societăţii de Ştiinţe ale Naturii, primeşte, în anul 1884, o diplomă de onoare. Datele cercetărilor sale sunt preluate de Frivaldszki János (Aves Hungariae, 1891) şi Dionisie Linţia (Păsările României I-II-III., 1946-1954-1955), fiind incluse în lucrările lor generale.
Exemplarele împăiate de el din renumita „colecţie din Sânnicolau Mare” sunt distribuite şcolilor din zonă ca material didactic cu ocazia reformei şcolare, şi ajung să fie distruse. În muzeul Banatului din Timişoara se păstrează exemplarul unei raţe mascul (Melanitta fusca) colecţionat şi împăiat de el (Sânnicolau Mare, 1878).
