Klapka György (1820-1892)

Klapka GyörgyErou legendar al revoluţiei de la 1848 şi al luptei pentru libertate, general, adjunct al ministrului forţelor armate, membru al Parlamentului maghiar şi al celui elveţian.

S-a născut la Timişoara, într-o familie de militari sută-n sută, de sorginte cehă. Printre ascendenţi pot fi găsiţi ingineri militari, ofiţeri superiori şi generali. Bunicul său se stabileşte în Ungaria pe vremea domniei lui Iosif al II-lea, câştigându-şi rang, avere şi titlu nobiliar transmisibil peste generaţii în calitate de farmacist şef de campanie. Tatăl, József Klapka (1786, Arad – 1863, Arad), jude orăşenesc, apoi primar al Timişoarei în perioada 1819-1833, este proprietar al unei tipografii şi întemeietor de bibliotecă. György îşi pierde mama, pe Julianna Kehrer, la vârsta de 4 ani. De la împlinirea a 11 ani este crescut de fratele tatălui său, Frigyes Klapka şi de soţia acestuia, Krisztina Deák, urmând şcoala la Kecskemét. Unchiul său, Frigyes, locotenent major cezaro-regesc, îi asigură o autentică educaţie în spirit patriotic. Studiază în oraşul natal, la piariştii timişoreni, apoi la Kecskemét, mai târziu la piariştii din Szeged.

În 1838, la vârsta de 18 ani, ajunge la şcoala militară de la Caransebeş. În luna mai a anului 1838 intră ca aprod militar în regimentul 5 de artilerie. În 1842, graţie intervenţiilor tatălui şi, mai ales, ale unchiului său, izbuteşte să ajungă în rândurile detaşamentului maghiar regal de elită, apoi, în garda vieneză. Anii petrecuţi la Viena au un rol determinant în cariera sa militară. Acolo a fost avansat la gradul de locotenent major şi tot acolo, în cadrul gărzii vieneze, a avut ocazia de a-l cunoaşte pe Artúr Görgey, de care îl va lega o strânsă prietenie. În 1847, se retrage din militărie, păstrându-şi gradul de locotenent major. În mai 1848 i se încredinţează misiunea de a pleca (împreună cu Károly Hajnik şi Sándor Gál) în Ardeal, pentru a mobiliza oştirea secuiască. După întoarcerea din misiune, ia parte la luptele din zona de sud în calitate de comandant de companie al batalionului de honvezi. În septembrie, Lajos Batthyány îl numeşte comandant privind lucrările de fortificaţii şi de artilerie ale cetăţii Komárom. Această fortăreaţă importantă trebuia să rămână în mâinile unor trupe fidele constituţiei maghiare. Una dintre îndatoririle de bază ale lui Klapka consta în asigurarea acestui deziderat. După îndeplinirea cu succes a misiunilor din Ardeal şi de la Komárom, este înaintat la gradul de maior. În luna ianuarie a anului 1849, Kossuth îl numeşte comandant al corpului de armată din zona Tisei superioare, cu rangul de colonel. În urma reuşitei campanii de primăvară, după victoria de la Isaszeg, la 6 aprilie 1849, este numit general, fiind, pentru o scurtă perioadă de timp, adjunct al ministrului forţelor armate.

Ajunge să se bucure de toate onorurile pe care le poate obţine un soldat, totul cu repeziciunea posibilă doar în vremuri de război, de luptă pentru libertate. Are succes şi în viaţa civilă, fiind, în această perioadă, deputat în Dietă din partea comitatului Borsod. Evenimentele istorice şi destinul personal îl vor lega însă, până la capăt, de armată.

Poate cea mai glorioasă perioadă a vieţii sale este cea dintre luna mai şi 2 octombrie 1849, petrecută la Komárom, unde este comandant al cetăţii. Cetatea care putea fi apărată în mod excepţional are, în persoana lui Klapka, un comandant de excepţie. Cetatea se predă abia la multe săptămâni de la depunerea armelor petrecută la Világos (azi, Şiria), fiindcă Klapka

luptă, tergiversează, negociază, astfel încât, în cele din urmă, nici atacatorii, nici apărătorii nu au altă soluţie decât înţelegerea.

După ce predă cetatea de nevoie, pleacă în exil. Întâi se refugiază în Turcia, apoi trăieşte la Londra, Paris şi Leipzig, stabilindu-se, în cele din urmă, la Geneva. În 1855 primeşte cetăţenia elveţiană, iar din 1856 este membru al adunării naţionale a Elveţiei. Niciodată nu-şi uită însă ţara şi soarta acesteia: în 1859, pe vremea războiului austriaco-italo-francez, se implică în organizarea legiunii maghiare din Italia. Se întreabă dacă nu ar fi bine să încheie o convenţie cu domnitorul român Alexandru Ioan Cuza, în vederea depozitării armelor venite din vest, destinate trupelor de voluntari care urmau să fie constituite. În luna mai a anului 1859, întemeiază, la Paris, împreună cu Lajos Kossuth şi László Teleky, Directoriul Naţional Maghiar, menit să îndeplinească rolul guvernului ungar în exil. În 1846, se află de partea lui Garibaldi, împotriva austriecilor, respectiv, a Habsburgilor. În timpul războiului austriaco-german iniţiază formarea legiunii Klapka, în calitate de soldat care nu a uitat niciodată păcatele pe care le-au comis Habsburgii împotriva patriei sale şi împotriva libertăţii.

După Concordatul austro-ungar, se întoarce în ţară, asumându-şi, vreme de câţiva ani, îndatoririle de deputat parlamentar, ales din partea partidului lui Deák pentru circumscripţia Illava (azi: Ilava, Slovacia), apoi, în două rânduri, ca reprezentant al Timişoarei. În 1868 este ales preşedinte al asociaţiilor de honvezi.

Se retrage după scurtă vreme, nu doar din viaţa militară, ci şi din cea publică. La 7 mai 1892 se stinge din viaţă la Budapesta, la funeraliile sale o mulţime alcătuită din 30.000 de persoane cântă imnul Klapka, compus, în onoarea sa, la Komárom, de Egressy Beni. Chiar dacă a fost înhumat la Budapesta, îşi doarme somnul de veci pe pământ de Komárom, pentru că pe sicriul său a fost presărată ţărână provenind din oraşul pentru care a purtat patru bătălii sângeroase.

Pe casa natală din Timişoara, o placă de marmură îi eternizează amintirea.

Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.

© 2017 www.banaticum.ro
webdesign by sandorosz