Fotbalist, antrenor, celebrul golgeter (quadruplu) al campionatului românesc de fotbal.

Dobay István, cel mai eficace fotbalist din România anilor ’30 ai secolului XX, s-a născut în comuna Dumbrăviţa de lângă Timişoara. Îşi începe viaţa sportivă în 1920, la vârsta de 10 ani. Participă la antrenamentele de atletism şi de fotbal ale Clubului Atletic din Timişoara (CAT). La îndemnul antrenorilor clubului, optează pentru fotbal, acesta devenind şi profesiunea întregii sale vieţi. Atunci când devine jucătorul legitimat al echipei de tineret face o alegere bună, pentru că aici tehnica sa este perfecţionată de antrenori de excepţie. În 1924 se legitimează la echipa Unirea CFR din Timişoara; cu această formaţie de seniori întră prima oară pe gazon la vârsta de 15 ani. În anul 1927 Unirea CFR şi Clubul Sportiv Banatul se reunesc, iar echipa nou formată îşi continuă activitatea sub denumirea de CS Banatul. În stagiunea 1928-29 acest club sportiv, în frunte cu Dobay, câştigă locul I la campionatul regional. În lupta pentru titlul de campion naţional ajunge până în semifinale.

Urmează o importantă perioadă a carierei sportive ale acestui înaintaş de excepţie: răspunde afirmativ la cererea conducătorilor echipei Ripensia (primul club profesional de fotbal al României) şi intră în echipa care îi adună pe cei mai buni jucători din ţară de la acea vreme; în 1930-40 joacă sub culorile acesteia. Câştigă de patru ori titlul de golgeter al fotbalului românesc (1932-1933, 1933-1934, 1934-1935 şi 1936-1937). În competiţiile din divizia A, prin cele 130 de goluri marcate de el, a contribuit la succesele Ripensiei; în mare parte este meritul lui că echipa a câştigat de patru ori titlul de campioană naţională a ţării (1932-1933, 1934-1935, 1935-1936 şi 1937-1938) şi de două ori Cupa României (1933-1934, 1935-1936). În calitate de cel mai eficient jucător al Ripensiei devine membru de bază în selecţionata României. Între anii 1930 şi 1939 participă la 41 de meciuri în echipa naţională a României, marcând 20 de goluri.

Devine spaima portarilor; şuturile sale sunt puternice şi precise, este în stare să marcheze de pe extrema stânga chiar şi din cele mai neaşteptate unghiuri. Fundaşii echipei adverse se tem de el; prin sprintul său susţinut îi întrece pe toţi. Datorită galopului aproape ireal îşi câştigă apelativul de „Calu’”.

În perioada dintre 4 iunie 1933 şi 26 decembrie 1934 celebra extremă stângă a purtat tricoul selecţionatei naţionale la cinci competiţii, trimiţând mingea în poartă cel puţin o dată la fiecare dintre aceste întâlniri. Între 1933 şi 1937 echipa naţionalei are 30 de meciuri; la 28 de întâlniri sportive István Dobay intră pe gazon printre membri acelei echipe care deschide partida. Împreună cu echipa naţională participă la două turnee finale ale Cupei Mondiale (în 1934 şi în 1938) şi la cinci ediţii ale Campionatului Balcanic (1932, 1933, 1934, 1935 şi 1936). Ediţia din anii 1933 şi 1936 a Campionatului Balcanic se termină cu repurtarea victoriei de către echipa României.

În 1941-42 este membru în echipa de fotbal a clubului Törekvés apoi în cea a C.S. Budapest din Ungaria. În anul 1945 se mută la Mediaş, unde activează în rândul jucătorilor, dar şi în calitate de antrenor al echipei Kares. Sub îndrumarea lui Dobay, echipa intră în divizia A. Până în 1948 este jucător activ; apoi antrenează următoarele echipe: 1948-1949 CFR şi

Dezrobirea Constanţa; 1950-1952 Locomotiva Târgu-Mureş; 1953 Flacăra Mediaş; 1954 Dinamo Bucureşti; 1955-1957 Steaua Bucureşti; 1958 UTA Arad; 1959 CFR Cluj.

În anul 1960, din motive de sănătate, îşi încheie activitatea de antrenor. Se stabileşte la Târgu Mureş, unde trece în nefiinţă în anul 1994.